Poezie Chiar dacă-i iubeşti pe-ai tăi

Chiar dacă-i iubeşti pe-ai tăi

Şi te lupţi pentru dreptate,

Vor fi şi mulţi oameni răi

Şi-ţi vor fi-mpotrivă-n toate.



Chiar şi cei apropiaţi,

Cărora le faci mult bine,

Cei ce-ţi sunt surori şi fraţi,

Uneori lovesc în tine.



Nu le place traiul drept,

Vietuirea-n curăţie

Ei îl numesc înţelept

Pe acela care ştie



Să-şi bată cu pumnu-n piept

Şi să se-nalţe pe sine,

Să numească strâmb, ce-i drept,

Răului să-i zică bine.



Doar când Domnul te-a ales

Ca să faci a Sa lucrare,

Te vei face înţelept

Mergând pe dreapta cărare.



El te-o binecuvânta

Cu putere şi voinţă,

Pe alţii a-i îndrepta

Spre starea de pocăinţă.



Aşa i s-a întâmplat

Şi lui Moise, de-altă dată

Atunci când a încercat

Să-şi arate şi el toată



Dragostea care-o avea

Pentru naţia-i robită.

Când un egiptean bătea

Pe-un rob evreu, ca pe-o vită



A sărit a-l apăra

Însă l-a lovit cam tare

Şi-a murit. Dar nimenea

N-a fost martor la-ntâmplare.



De-aceea, Moise-a crezut

Că alţii n-o vor aflară.

Dar altă dat-a văzut

Doi evrei ce se certară



Şi le-a zis: “Voi sunteţi fraţi,

Sunteţi de-aceeaşi etnie,

Nu-i bine să vă certaţi!”

“Ce, ai vrea să-mi faci şi mie



Ce-ai făcut dăunăzi

Egipteanului cu care

Un evreu se ciondăni?

Crezi că eşti mare şi tare?!”



Moise-atunci a înţeles

Că se ştie de-ntâmplare.

De aceea, el a mers

La o mare depărtare



Să trăiască-n Madian,

Căci Faraon l-urmărise.

Şi n-a stat numai un an,

Aşa cum îşi plănuise,



A stat patruzeci de ani,

Lăsând bogăţii, palate

Şi-a trăit printre ciobani

O viaţă în simplitate.



Chiar de-a fost crescut ca fiu

Al egiptenei prinţese,

A stat mult timp în pustiu,

Fiindcă Domnul hotărâse



Că va fi conducător

Ducând către libertate

Pe întreg al Său popor.

Astfel, Moise-mplini toate



Legile lui Dumnezeu

Şi poruncile-I măreţe.

Pe întreg poporul Său

L-a condus, ca să le-nveţe.



Domnul i-a vorbit mereu,

Ni se spune în Scriptură

Cum vorbeşti cu-amicul tău

Aşa, gură către gură.