Poezie Parfum de nard

Ne plimbăm pe alei înguste de parc.

Copacii trec pe lângă noi în tăcere,

norii aleargă agitaţi pe luciul micului lac

din mijlocul parcului.

Ne aşezăm pe o bancă fără spătar

şi în linişte Tu îmi deschizi sufletul

să pot privi lumea aşa cum este:

singurătăţi camuflate în singurătăţi

împing cărucioare pline de lacrimi;

măşti ce ascund în spatele lor alte măşti

discută lângă noi fără sonor;

tristeţi ce umplu goluri ce ar trebui

umplute de Lumină,cu capul între palme

privesc fire de iarbă care tac.



Ne ridicăm şi Tu mă ţii de mână

şi împreună urcăm încet spre cer,

dar un ţipăt ascuţit de pescăruş ce zice:

"Nu ne părăsi,Doamne!!",Te face să Te întorci.



Şi atunci,întreg Universul

se umple de miros de parfum de nard.