Poezie Leaga-ne Doamne

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 44
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/13116-leaga-ne-doamne]Leaga-ne Doamne[/url]

Lega-ne Doamne



Leagă-ne Doamne pe toţi împreună

Cu lanţuri de aur argint sau topaz,

Leagă-ne Doamne pe toţi împreună

Să stăm langă Tine, leagă-ne azi.



Leagă-ne Doamne pe toţi în iubire

Cand lumea amară să rupă ne vrea,

Adună Tu Doamne păstorul o cere,

Şi fă-ne o turmă acum te-am ruga.



Leagă-i pe alţii în haru-i divin,

Cand plang şi cer iertare deplin,

Ridică în spate şi ia Tu poveri,

Pe cel care strigă din aspre dureri,



Arată-ne astăzi că Tu eşti Mesia,

Primeşte-ne Doamne la Tine venim,

Să nu ne mai poată lua bucuria,

Arată –ne astăzi că Tu eşti Mesia.



Tu leagă o rană adună de jos,

Pe cei ce în Tine au fost cu Cristos,

Şi care departe de au mers cumva

Adă-i Tu Isuse din nou te-am ruga.



Căci cine-i ca Tine să facă minuni,

Nu poate aduce decat pe genunchi,

Cu a Tale veşminte păşeşti printre noi,

Leagă-ne Doamne prin harul de apoi.



Tu le cunoşti toate lipsiţi de suntem

Adu-ne Isuse că şti ce n-avem.

Numai prin credinţă păşim peste val,

Leagă-ne Doamne şi du-ne la mal.



Pune-ţi Tu mana pe umerii slabi,

Atinge Isuse cu braţul degrab.

Şi lasă puterea să intre în noi,

Cand nu mai putem prin aspre nevoi.



Fi Tu carmaciul, Tu poţi să ridici ,

Din valul în care suntem noi aici.

Cheamă din urmă solia să stea,

Trimite salvarea că vremea e rea.



Şi Doamne din noapte pe rand să aduci,

Pe cei care iată de mană-i apuci,

Ridică-i în faţă şi pune-i mai sus

Chiar printre lupte vor fi cu Isus.



Şi cand înspre poartă venim langă ea,

Deschide-ne uşa mereu te-om ruga,

Să fie cărarea din lumea de jos,

Şi ea să ne ducă pe toţi la Cristos.



Cu bucurie aducem prinos pe pămant,

O laudă şi slavă ţie Doamne sfant.



AMIN
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Leaga-ne Doamne | Salvatorul.ro
meniu prim
Uneori trebuie să plouă ca să-ți dai seama cât îți lipsește soarele.