Poezie La noi

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 129
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/13117-la-noi]La noi[/url]

LA NOI



La noi, o pasăre de pradă strigă astăzi ne-ncetat,

Cu aripile larg deschise urmăreşte cateodat.

Ce ştie unde e izvorul vieţii care curge des,

Şi vrea să strice planul mare cand vi la ape mai ales.



La noi, la noi însingurarea făcut-a oamenii mai rari,

Şi aşteptand pe calea largă se zbat să iasă cat mai tari.

Şi nu se întorc de la pierire sau nu cer încă ajutor,

Unindu-se într-o simpţire chiar dacă ştiu că poate mor.



La noi străinul se tot miră şi fuge ne privind la ei

Că oameni în întreaga fire nu cred în Isus şi ai Săi..

Şi zeul lor în ban tot creşte şi pace n-au în casa lor,

Aici e numai răzvrătire nimic nu e folositor.



La noi şi tu care vei trece sau care te opreşti mereu,

La noi privirea ţi-o petrece spre oglindirea în jurul tău.

Aici un om strică o viaţă desfraul iată a triumfat,

Si mulţimea ce-i in faţă stăruie în rău păcat.



La noi e-un petic de hartie ce îl priveşti neputincios,

Cu paşii celora ce ştiu că merg pe drum fără Cristos.

Aici se zbat puteri ascunse ce au zăcut pe fund de mări,

Şi etalate în panouri se ceartă în parlamentări,



Şi nu mai vrea nimeni să ştie ce ar mai fi de ajutor,

Ce poate să deie salvare în neputiinţa din popor.

La noi tu să te întrebi amice la noi de ce nu ai mai sta?

Aici nu vrea ochii să-ţi joace spre chinuri ce-s în faţa ta.



Aici nu mai găsim salvare şi mergem toţi făr- Dumnezeu,

Sunt ochii, gura, faţa, oare schimonosită în jurul tău?

Căci nu e soare nu-i lumină, nici aer nu-i nici hrană iată

Sunt osandiţi cei ce suspină şi sunt călcaţi toţi deodată.



La noi de te opreşti amice şi pasul de-ţi încetineşti

Şi să priveşti în jurul tău, curand, să pleci ai să doreşti.

La noi şi cred că peste tot e vremea tulbure de apoi,

Cum scrie în Bibliile sfinte că vine Isus înapoi.



Aici nici mama şi nici frate nu pot să dea mană de pace,

Şi cel ce n-are pe Isus umblă cum doar lui îi place.

Şi-s lupte certuri şi prtide, plăgi lăsate de curand

Strigă Duhul Sfant prin vase că au fost vestite pe pămant.



Dar poţi să te întrebi o clipă de ce nu-i pace vrand nevrand?

De ce se spune din scriptură dar dragoste n-au de cuvant.

Să şti că niciodată în lume ca şi acum nu a mai fost

Dar ni se spune pregătire că va veni Isus Cristos.



La noi- da El la noi revine AICI E LEAGĂNUL CEL VECHI,

Care ni l-a lăsat în lume un legămant fără perechi.

Şi tot la noi o să revină să-şi ia ce El a semănat

Din multe vieţi care suspină şi îl aşteaptă neancetat.



Nu mai este nici o clipă de îndoială tu să ai,

Căci acuma e lumină pe cărarea înspre rai.

De se ridică tot infernul să strice drumul către cer

Să vină cu armate multe şi să învingă lucifer.



E vremea zilelor de apoi cand iată veştile sosesc,

Că sunt necazuri şi război pe tot globul cel pămîntesc.





II





Deci tu acum să stai pe fază,şi să nu te laşi nicicand,

Că cei ce aşteaptă sunt de pază să vină Domnul pe pămant.

Dar pe langă suferinţe pe langă cei care mai pier,

Prin boli şi multe ce sunt date, vin oameni care nu disper.



Aşteaptă a apei tulburare o stea călăuziind etern

Un stalp de foc în noaptea mare ce-a luminat imensul cer.

Ei au găsit izvorul păcii şi au găsit al vieţii har

Au părăsit pe toţi amicii, ce blastămă fără hotar.



La noi aici de vi străine tu să alegi ce ai să faci,

Domnul e astăzi langă tine şi te îndeamnă cand să taci.

Şi nu ai să regreţi vreodată, de pe Isus tu l-ai urmat,

Şi ai mers pe calea dreaptă pană în cerul minunat.





AMIN
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie La noi | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”