Poezie Ceasul Judecăţii

Ceasul Judecăţii



Au început curent să cadă

Peste pământul blestemat,

Judecătile, făr-de tăgadă

Cea mai elocventă dovadă,

Ale Domnului, ce l-a creat.



Dezastre mari, calamităţi

Prin uragane, prin furtuni,

Ne-arată că sunt judecăţi

Ce se revarsă ca răsplăţi

Prin voia Marii-Nţelepciuni.



Ne-arată că e pe sfârşite

Atâtea veacuri de istorie,

Marcate trist, şi împletite

Cu stări de lucru fericite,

Cu clipe de o falsă glorie.



Cutremurele ce-l zgâlţâie

Şi-i tremură-ale lui temelii,

Ne-arată că sfârşitu-i suie

Pe-aceiaşi tristă cărăruie

Tot mai mult spre veşnicii.



El, ce a hrănit prin veacuri

Din rodul său orice făptură,

Se va preface-n mari lacuri

Cu ape şi stâncoase maluri

Modificând a lui structură.



Căci munţii s-or scufunda

Şi-n locul, unde altă dată,

Ei faima în nori şi-o ridica -

Când vei privi te vei mira

Parcă n-au fost niciodată!



Flavius Laurian Duverna

18 august 2009