Poezie Nu exista...

Nu există



de:Bejenar Valentin



Nu există în lumea toată,

Închisoare mai măiastră.

Ce cu-atata maestrie,

Ea a fost fondată odată.



Nu există pe pământ,

Un alt loc de plâns urlând

Ca-n această închisoare,

Ce poartă un nume,aici sub soare.



Ea a fost fondată atunci

Cănd cei doi,oameni plăcuţi,

Înaintea Domnului,

Au călcat al Său Cuvânt.



Printr-un şarpe?

Doar câteva şoapte!

Ce erau codificate ,

Şi spunea o realitate.



Toate aceste vorbe dulcii,

Strecurate-n viclenie

De satan intrat în şarpe,

A spurcat o omenire.



De când în păcat căzură,

Omul ce a fost creeat,

De o mana nevăzută

El de Domnul s-a lăsat.



Acel om de-atunci în coace,

De satan este legat.

Pentru a s-a neascultare,

Şi pentru al său păcat.



Nu există vreo scăpare,

Pentru omul vinovat.

A-i călcat prunca Sfântă,

Şi acum eşti condamnat.



Veşnică-ţi rămane vina,

Neam din neam vor fi mereu,

Tot ca tine mă Adame...

Un nevrednic şi un rău.



Fiindcă de Domnul te-ai lăsat,

Şi-ai mâncat din rodul

Pomului cel blestemat,

Moartea-ţi va fi locuinţa...



Viaţa-i tristă,drumu-i greu,

Merg încet şi merg mereu,

Înspre locuinţa mea,

Căci ea,mi-e acum soarta...



Dar în cer răsun'-o voce,

Ce rosteşte-o întrebare:

Cine vrea să meargă,jos sub soare,

Să răscumpere din păcat.



Pe omul ce Eu Domnul

L-am creeat din lut şi tină,

Şi i-am pus în ochii lumină

Şi l-am binecuvântat ?



Iată cine vrea să meargă,

Jos sub cer,jos pe Pământ.

Jos în închisoarea morţii

Să rupă,zăvorul porţii.



Să facă o judecată,

Judecata Mea cea dreaptă:

E ca omul din păcat

Să fie răscumpărat..!



Linişte sus se facură......

Nimeni nu spunea nimic!

Nici batranii,serafimii,

Nici a cerului ostire!



Dar...iată că-n sulul Carţii,

Scrisa-i Doamne despre Mine,

Eu Isus,Eu Fiul Păcii,

Vreau să mă supun Stapane.



Vreau să merg jos pe Pământ,

Şi să-l spăl pe om acum,

Cu al Meu sânge Prea Sfânt

De a s-a necuraţie.



Şi să-l aduc,din nou Stăpâne,

În a Ta Împărăţie,

Şi să fie a mea mireasă

Scumpe Tată pe vecie.



Fiul Cerului veniră

Într-o iesle ,într-un grajdi.

Nu în case de bogaţi,

Ci la cei săraci.



Din copil mic,se facură

Un om mare şi matur.

Ce putea acum sa ducă,

Vina-ntregului tumul.



Dar cât pe Pământ trăiră,

Pildă bună El s-a dat,

Pe oameni ca să-i înveţe

Cum să scape de păcat.



Nu vorbi-se de la Sine,

Ci vorbea,ce auzea,

De la Tatăl Său din ceruri

Ce mereu îl învăţa.



Până la moarte s-a supus,

Şi ca jertfă s-a adus.

Şi cu sânge ne-a sfinţit

Ca să fim,azi mântuiţi.



Azi pe noi,tot El ne-nvaţă

Cum să ascultăm de El.

Prin Cuvântul din Scriptură

De la Domnul Dumnezeu.



Ca toţi,cei ce cred în Mine,

Că sunt Fiul celui viu,

Să fie a mea mireasă

Cănd pe nori ,veni-voi Eu.



Dar,frate dragă,pân-atunci,

Hai să lăsăm păcatul,

Şi să nu mai facem

Astăzi unul ,mâine altul.



Ci să ne smerim cu toţi

Că doar suntem credincioţi!

Spalaţi prin sângele cel Sfânt

Născuţi din nou ,din cel Prea Sfânt.



Să îi mulţumim mereu,

Că ne-a scos din chinul greu.

Din eternul Şemineu,

Inventat de asmodeu.



Când vom ajunge în Paradis,

Vom cânta cu toţi lui Hrist.

Cu toţi îngerii din cer

Pentru Cel Ce-i Dumnezeu.



Amin.