Poezie Un sfat

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 64
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/13194-un-sfat]Un sfat[/url]

Un sfat



Am lăsat timpul s-adune din stropii lui pe calea ta

Şi să-mi răspundă printre strune Cel ce sta in fata mea.

Nu-ţi pune niciodată greul în ofuri pline de amar,

Că n-ai să şti de unde vine şi ai să plîngi tu in zadar.



Privesc spre-o altă zi anume, ce va fi mult mai minunată,

Şi mă întreb, de ce nu poate să fie azi aici lăsată?

Tu ai pornit de jos, piciorul ţi-l îndreptai mereu mereu,

Dar el va merge unde-I Domnul te va conduce cand e greu?



Mă iartă dacă scriu anume din şoapta harului ce vine,

Căci azi e clipa ce se vede şi are un scop pentru tine.

Nimic la voia întîmplării nu trece peste fiinţa ta,

Dincolo de marginea zării,să te-nalţi tu nu ai vrea?



Prin bogăţie te apropii de firescul paradis,

Dar o prieten paradisul,e cand cerul e deschis.

Tu n-ai habar de unde vine viaţa şi-ocrotirea ta,

Suntem făcute corpuri fine şi-n gingăşie am tot sta.



Tu pus-ai oare întrebarea, scopul cand îl ţii mai bine,

Cine te ajută -n vreme şi vegheator adesea vine.

Nu te ţin deloc în sfaturi, ştiinţa ai primit-o-n dar,

Dar sufletul e pus deoparte şi el aşteaptă al Său har.



Tu cerul eu şi universul suntem cu toţi pe-o linie dreaptă,

Dar diferenţa e sfarşitul la care lumea nu se asteapta.

Avem speranţe, certitudini, cu scopuri care ţes grămadă,

Un ideal de alte planuri care stau ca-ntr-o şaradă.



Azi e o zi ce va rămane mai vie ca şi altă dată,

Dar sa fie al tau habar si inima de cer legata.

Chiar daca a fi să cheme iar, al mortii sol, pe fiecare,

Trebuie ca să plecăm, că suntem feţe călătoare,



Care din pamant ne tragem şi tot acolo ne conducem

Dar pe aceia ce-s cu Domnul sus în cer or să apuce.

Acolo amintirea cade,ca lemnul apa şi misterul,

Acolo e doar clipa mare ce am visat-o privind cerul.



Acolo sufletul statornic va trece ca un stol de soare,

Şi va aşterne o cantare, spre Cel ce-i vrednic de-nchinare.

Dar tu te pune în cantar, El adesea cantăreşte ,

Şi ai să vezi de eşti uşoară sau dragostea spre Domnul creste.



Dar nici o clipă adevărul nu va fi ascuns pe veci,

Cand va apare Creiatorul tu de aicia ai să pleci.





AMIN
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Un sfat | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu a zis: " Eu voi fi negreșit cu tine! "