Poezie Vieti si mosteniri

Vieti si mosteniri

de Octavian Sarb





Cum se naste, cand apune

Viata noastra, noi nu stim,

Dar, ce stim e cat de bine,

Facem totul cat traim!



Binele e Unul Singur,

Este Tatal Dumnezeu,

Ce din dragoste, desigur,

S-a jertfit in locul meu.



La moarte eram condamnat,

Desi, nu eram nascut,

Si, am fost plin de pacat,

Chiar, de-atunci, de la-nceput!



Aceste afirmatii grele,

Nici un om nu le pricepe,

Iar lumina ce e-n ele,

Strabate greu a noastre stepe.



Stepa sufletelor noastre,

Este cu decoruri plina,

Copaci verzi si ape-albastre,

Amagiri fara odihna.



Odihna o gasim la cruce,

Pe ea Isus sta atarnat,

In fata Lui e o rascruce,

Doar la dreapta esti salvat!



Dreptul Lui e renuntarea,

La putere si marire,

Slava Lui este iertarea,

Ce ne-a dat-o mie,…tie.



Ce-ti spun tie toate-acestea?

Ce-ti spun anii ce-au trecut?

Te intereseaza vestea,

Dreptului de nou nascut?



Nascut din apa si din Duh,

Mostenesti pe Dumnezeu,

Sfarsit-a El cu ce-ai facut,

Trai-vei pentru El, mereu?



Oradea 19 iul. 09