Poezie Iosif Visatorul

Iosif Visatorul



1.Doisprezece erau fii

Ce Iacov ii avea,

Dar mai mult din toti feciorii

Pe Iosif il iubea.

Nascut chiar la batrineta

El de frati n-a fost iubit

Pentru haina cea pestrita

Si pentru a lui pirit.



2.Si cind Iosif--visatorul,

Visele-si le povestea

Prezicindu-si viitorul,

Ura lor se aprindea.

“Ce inseamna visul asta?

Tu mai mare peste noi?”

Il mustra de-acum si tata,

Dar tinea in minte tot.



3.Da intr-o zi, tata-l trimise

La frati, ce oile pasteau

Ei, vazindu-l ca veni-se

Sa-l omoare se-sfatuiau.

Apoi toti au hotarat,

Ca cu douazeci de-arginti

Rob sa-l vinda in Egipt

La ceata de madianiti.



4.Pe tatal lor l-au amagit

Si Iacov mult a plans amar

Gindind ca Iosif a murit,

Dar el slujea la Potifar.

Pe tot ce Potifar avea

El a ajuns mai mare,

Caci Dumnezeu cu el era

In fiece lucrare.



5.Si cind stapina lui a vrut

La pacat sa-l impinga,

El de ispita a fugit

Ca-n temnita s-ajunga.

In temnita la dregatiori

Le tilcuieste visul:

“Paharnicule-n post te-ntorci!

Pitare—ti-a venit sfirsitul.”



6.Doi ani in temnita mai trec

Pin vede Faraonul visul

Dar magii nu il talmacesc

Si-i adus Iosif la dinsul.

“Nu eu, ci Domnul meu

Iti tilcuieste visul:

Sapte ani de foamete si greu

V-a incerca Egiptul !



7. Si daca-un om priceput

Vei pune tu in tara

Sa stringa-n anii de belsug

A cincea parte in grinare.

Va fi scapata tara ta

De foame si de moarte.”

Si Faraon atunci l-a pus

Mai mare peste toti si toate.



8.Din multe tari lume venea

La Iosif, griu sa cumpere,

Chiar fratii lui,ce incepeau

De foame ca sa sufere.

Cind la Iosif au sosit

Sa cumpere merinde

Pe ei el i-a recunoscut,

Dar ei n-aveau de unde.



9.Si toti cu fata la pamint

Inaintea-I se aruncase,

Asa ca totul s-a implinit

Cum el demult visa-se.

Atunci Iosif gind si-a pus

Sa-i puna la incercare:

“Aduce-ti pe Beniamin,”a spus

“Ca sa va dau crezare.”



10.Si dupa ce pe Simeon

Ii l-au lasat zalog,

S-au dus de la el si Faraon

Cu argint in saci, cu tot.

Iacov nu vroia sa dea

Mezinul mult iubit

Dar de ales el nu avea

Caci griul s-a sfirsit.



11.Luind baiatul,dar,si argint

Toti fratii au pornit

Si cu Iosif s-au intilnit

Iaras in Egipt.

La masa lui i-a invitat

Cu alesele bucate;

Cu toti ei s-au veselit

Uitind parca de toate.



12.A doua zi cind s-au pornit

Cu sacii plini spre casa

Pe loc a fost descoperit

Pahar si-argintul ce-l luase…

Iosif insasi poruncise

Sa fie pus in orice sac

Inapoi chiar tot argintul

Pe care griu au cumparat.



13.La Beniamin iera paharul

De dregatorul lui bagat.

Fratii-au strigat in glas amarul:

“Pedeapsa pentru al nost’ pacat!”

Si-au alergat sa mijlocesca

Pentru iubitul lor mezin

Ca tatal sa nu se sfirsasca

De jalea lui Beniamin.



14.Iosif n-a putut sa rabde:

“Eu sint Iosif!”a strigat

Si-au izbucnit cu toti in lacrimi.

Si-ndata s-au imbratisat.

Atunci Iosif lor le-a zis:

“Sa nu va intristati,

Nu voi, ci Domnul m-a adus

Aici ca toti sa fim salvati.”