Poezie Nu-i prieten bun

NU-I PRIETEN BUN



*****

Nu-i prieten bun acela, ce nu-ţi spune când greşeşti,

Nu-ndeamnă la pocăinţă, din drum rău să te opreşti.

Ce-n viclenie surâde, chiar de vede că te prăpădeşti,

Îţi întinde amăgire, la Isus nici să nu gândeşti.



Nu dori s-auzi sfatul doar acela ce ţie îţi place,

Căci mustrarea îndreaptă, chiar de ţie îţi displace.

Povaţa n-o respinge, căci ea numai bine face.

Fii grabnic în ascultare, să găseşti a vieţii pace.



Nu-i prieten bun acela, cel ce răul ţi-l aprobă,

Când greşeşti te-alintă cu dulcea perfidă vorbă.

Te perie insidios iar binele ţi-l dezaprobă,

Perfid te adulmecă, te pune-n a lumii ciorbă.



Nu dori linguşitoru-nşelător să-ţi vorbească,

Nu-l lăsa cu lumea lui deşartă, să te amăgească.

Prieten bun este acela, ce vrea să te trezească,

Ce la greu şi bine, cu Isus vrea să te-nsoţească.



Nu-i prieten bun acela, ce are drumuri multe.

Prietenul bun, în suferinţă stă să te asculte,

Din Scriptură sfaturi dă, nu învăţături oculte,

El ţine cu sfinţenie pe Dumnezeu s-asculte.



Nu-i prieten bun acela, ce la răzvrătire-ndeamnă

Şi te-nvaţă să trăieşti cum vrei, fără nici o teamă.

Înţeleptul ştie teama de Dumnezeu ce-nseamnă

Şi ca un prieten bun, la sfinţenie te cheamă.



Vorbele linguşitoare duc la rupere de oase

Şi tot timpul înşelătoare, devin alunecoase.

Iar în urma lor lasă toate amarurile fioroase,

Nu-l lăsa să te înşele cu basmele frumoase.



Nu-i prieten bun acela ce te duce-n rătăcire,

Ce împroaşcă cu noroi drumul bun spre mântuire,

Pe buzele cui stă numai batjocură şi amăgire,

Ca să nu vezi, că din păcat la cruce-i izbăvire.



Credinţa las-o să pătrundă-n inima ta, cu Isus

Fiorii iubirii să poată curăţa al răului puls,

Ca nimic din ceea ce nu-i divin să nu ai în plus.

Să poţi deschide larg aripile spre zborul în sus.



Spre Cetatea Eternităţii, unde eşti aşteptat,

Unde ţi s-a pregătit un locaş veşnic, minunat.

Prietenul Tău, Cel mai bun, e a vieţii Împărat,

Ascultă-l şi urmează-l pe Isus spre al Său Palat.



Amin!