Poezie Drumul spre Cetatea Sfântă

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 88
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/13284-drumul-spre-cetatea-sf-nt]Drumul spre Cetatea Sfântă[/url]

Drumul spre Cetatea Sfântă



Dela cruce la cununa, cea de slavă-a răsplătirii

Este-un drum bătătorit de Isus Domnul măririi,

Este drumul dela ieslea din staul, din Betleem,

Prunc fiind şi prigonit, purtând marele blestem

Exemplificat prin Jertfă, sus la Golgota jertfirii.



Păcatul l-a luat asupra-I, ducând a lumii povară

Şi-a purtat-o în batjocuri, în chinuri şi în ocară,

Prin Sfânta-I neprihănire, haru-a fost instaurat

Şi la viaţa cea eternă, lumea-ntreagă a chemat

În timp ce iubirea-I mare a fost alungată afară.



El s-a dus să pregătească locul în sfânta cetate

Pentru cel care acceptă mântuirea în dreptate,

Cum ea este oferită-n planul ceresc de salvare

Ca prin jertfa dela cruce, să afle răscumpărare

Şi-n neprihănirea-I sfântă, păcatele-a fi iertate.



Şi-astfel viaţa e o luptă, e un marş necontenit

Mergând mereu înainte, spre căminul cel iubit,

Spre Edenul minunat, patria scumpă cerească

Cu Ierusalimul nou, cel care-i nădejdea noastră

Colierul cel mai scump, pentru-oricare mântuit.



Porţile-i sfinte de aur, îmbrăcate-n mărgăritare

Prin lumina transparentă de cristal luminătoare,

Vor reflecta slava scumpă, a Celui ce-i Creator

Care-n jertfa cea sublimă, S-a făcut Mântuitor

Împlinind la cruce sus, planul de răscumpărare.



Cetatea va fi comoara, cea dorită şi-aşteptată

De toţi peregrinii care, în imnuri a fost cântată;

Oferind din pomul vieţii, fructe, în fiecare lună,

Isus, Domnu-i va-nsoţi, veşnic de a fi-mpreună

În lumina-i de iaspis, ce de-apururi e-mbrăcată.



Şi-acolo, ei vor cunoaşte, aflând mari minunăţii

Nedescrise în inspiraţii,...necântate în simfonii,

Şi le-or cerceta învăţând, sub Protecţia Divină

Urmărind descoperiri noi, prin razele de lumină

Ce vor trece în torente-ntr-un izvor de bucurii.



Zi de zi, spre alte culmi, cu viaţa cea nesfârşită

Când ani nu s-or număra,...fiind dulce şi tihnită,

Glasuri mii, şi zeci de mii,...vor cânta în osanale

Slavă Acelui ce e vrednic, pentru minunile Sale

Pentru mântuirea scumpă, pentru viaţa fericită!



Flavius Laurian Dverna

27 iulie 2009
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Drumul spre Cetatea Sfântă | Salvatorul.ro
meniu prim
De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării. ( Isaia 1:19 )