Poezie Urme

Am intors capul sa-mi privesc urmele

lasate adanc in nisipul fierbinte,

si pentru ca stiam ca vin atatea valuri

si le vor sterge,

m-am aplecat sa le ocrotesc cu palmele:

si-am inceput a plange!

De ce?Pentru ce...

dar valul m-a lasat fara cuvinte!

A trecut peste mainile mele,

peste trupul meu,ucigator de rece!

M-a udat,m-a ranit!

Am asteptat sa se retraga

sa vad cea mai ramas.

Cu teama,cu speranta,cu dor

am privit in zare,si mi-am spus:

Daca nu mai sunt vreau sa mor!

Ce rost are viata fara "urme"?!

Pana si melcul lasa o dara

ce greu se sterge!!

Ce rost are viata,daca-i amara,

iar timpul si valul te frange?!

De ce?Pentru ce?...

Asa ma intrebam pe plaja rece.

Am luat palmele si-am privit,

cu teama,cu speranta,cu dor!

Ochii-mi erau plini de lacrimi si nor

Si-am ramas uimita!

Acolo pe nisip in loc de urma

era o cruce,un om!

Oare este adevarat sau visez?

Printre lacrimi vedeam cum sangele-i curge,

cum ohii senini ma priveau,

cum inima-i plange!

Mi-a soptit numele si mi-a spus:

"Priveste spre cer si spune-mi ce vezi?"

Cu ochii tremuranzi

aplecata-n genunchi

ma intorc si privesc,

si la urma soptesc:

Un soare ce sta gata sa apuna,

si-un pic mai departe de el

o raza de luna.

"Deci soarele apune!

Haide spune-mi,maine nu v-a rasari din nou?

Nu conteaza ca urmele s-au dus,

ridica-te si mergi,ele vin dupa tine!

Unde te vei duce,te vor urma

pentru ca Eu sunt scutul tau:

Eu veghez!

Asa cum ai pus palmele peste urma ta

dorind s-o ocrotesti,

asa m-am pus Eu totul pentru tine!

Priveste la semnele lasate de cuie!

In loc de valul marii,

am indurat insulte,si bice,si blesteme:

deci te rog nu te teme!

Soarele a intrat in pamint?

Valurile s-au ridicat spumegand?

Intunericul te-a acoperit?

Ti-e frica?

Maine este o noua zi,

te ridica si margi acasa:

EU voi fi cu tine.