Poezie Lacrimi - nestemate pe trandafirul inimii-

– Este cineva pe-aicea care cumpără suspine?

Am atâtea adunate!... Toate tolbele mi-s pline!



Am oftaturi, multe lacrimi; toate puse în desagă.

De vă trebuie, v-ajunge pentru înc-o viaţă-ntreagă…



Nu le vând ca voi să plângeţi, să oftaţi în miez de noapte:

Ştiu că-n voi vor prinde aripi, devenind Dorului şoapte...



Voi veţi şti c-a lor plutire va fi-o dulce mângâiere

Când aripa şoaptei sfinte va fi-atingere-n durere.



Hai! Veniţi la cumpărare! Am şi lacrimi nestemate:

Am cules în suflet doruri, plâns de soră ori de frate...



Pe a inimii petală adunat-am doruri, vise...

Vi le dăruiesc prin versuri, tot cu lăcrimioare scrise...



Am şi-n gene, de vânzare, dor de frate-n miruri plânse...

Şi pe-acestea azi le-aş vinde ca pe briliante strânse.



Îmi sunt dragi că străluceşte-n fiecare doar Iubirea!

Of!... Eu nu le-aş vinde, Doamne! Făr' de preţ le e menirea!



Cu-atât drag mă uit la ele şi le-alint cu line versuri!

Când le strâng din nou în pleoape, plâng în clătinate mersuri...



- Scumpe-a' mele lacrimi calde şi prea îndelungi suspine!

Vă va preţui oftatul cineva mai mult ca mine?!...



– EU!... se-aude-ncet o şoaptă care-mi înfioară dorul...

EU, Maria: Domnul Slavei, Cel-ce-sunt, Învăţătorul!



– O, Rabuni, Mir de lacrimi! Dorul mi-e suspinul greu...

Blând, spre ea, Învăţătorul ’tinse braţ de Dumnezeu...



– Vreau ca EU să cumpăr totul: lacrimi grele şi suspine,

Dorurile strânse-n taină, plânse-apoi pentru oricine.



– Ce-ai să faci cu-atâtea lacrimi?!... O, Rabuni! De ce plângi?!...

Ce suspini oftând amarnic?... De ce mâinile îţi frângi?!...



– O, copilă, nestemate-n Nestemate se plătesc...

Acum plec... Plec la Golgota, să v-arăt cât vă iubesc!...



Duc acolo tot suspinul şi păcatul omenirii...

Răstignirea fi-va preţul cel mai mare al Iubirii.



Daţi-Mi Mie tot ce doare, orice lacrimă tăcută!

Vă voi da, în schimb, Iubirea care Pacea o sărută...