Poezie Să zâmbesc...

SĂ ZÂMBESC...



Zâmbeşte! Un glas odată am auzit,

Zâmbeşte şi fii fericit.

Ca să zâmbeşti?Dar oare cum?

Când toate trec ca şi un scrum.



Stăteam şi mă-ntrebam ades

Cum să zâmbesc,din ce motiv?

Ca să zâmbesc când sunt lovit,

De cei mai dragi dezamăgit?



Când cei căror, doar bine-i fac,

Nici chiar la acei nu sunt pe plac.

Ba chiar mai mult de ar putea,

De vie în mormânt m-ar aşeza.



Sau să zâmbesc,stând şi privind

Că tot ce cândva mi-am dorit

E doar un vis neîmplinit

Înlocuit de-un val de amintiri?



Să mai zâmbeşti, când ai tăi fraţi

Îţi dau târcoale nencetat

Şi vor să-ţi spună că-ţi sunt fraţi

Şi că te-ajută la necaz.



Iar când crezare tu le-ai dat

Sperând că ei îţi vor fi fraţi,

Te afli că te-ai înşelat

Că însăşi fraţii,te-au trădat.



Te vezi un Iosif în Egipt

Trădat de fraţi şi umilit,

Vândut ca rob la Faraon

Tu să zâmbeşti,urmând pe-acelaşi domn.



O,Doamne să zâmbesc,tu îmi spuneai

Prin toate acestea mă-ndemnai

Zâmbeşte!Şi fii fericit,

Doar pentru că, EŞTI MÂNTUIT!



Oricăt de greu e drumul tău

Şi viaţa ta plină de nori

Mergi bucuros,mereu zâmbind

Stăpânul tău te-a mântuit.

Amin