Poezie Necredință, necredință...
Vizualizări: 65
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/13359-necredin-necredin]Necredință, necredință...[/url]
Necredință, necredință...
Necredință, necredință...
Ce nesuferită-mi ești!
Cum mă-ndepărtezi de Domnul
Și viclean mă amăgești!
Dumnezeul meu cel mare,
Adăpostul meu Tu ești.
Ia credința mea, o, Doamne
Și Te rog să o mărești.
Necredință, necredință...
Să te ocolesc aș vrea...
Sfatul Duhului mai tare
În minte mi-ar răsuna.
Dumnezeul meu cel mare,
Biruința mea Tu ești.
Când mă-ncred în Tine, Doamne,
Din nevoi mă izbăvești.
Necredință, necredință...
Mândria e sora ta.
Sunteți călăuze oarbe:
Cin’ v-ascultă, va cădea.
Dumnezeul meu cel mare,
Lumină pe cale-mi ești.
Când spre cer pășesc, o, Doamne,
Eu Te rog să mă păzești.
Necredință, necredință...
Când vreodat’ te-oi mai vedea,
Rugăciunea mea la Domnul
Iute o voi înălța.
Dumnezeul meu cel mare
Tu, a mea nădejde ești.
Tu îmi dai credință, Doamne,
Și iubirea, Tu mi-o crești.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCei care pun înaintea oricărei acţiuni îndoiala, aceia vor pierde cu siguranţă. (Vasile Gavrilescu)