Poezie Pribeagul

Pribeagul





La poarta ta Eu stau si bat la poarta casei tale,

De cate ori pe-aici razbat la poarta ta Eu stau si bat,

La poarta casei tale.



De-am fost flamand sau insetat, de-am fost oricat de jalnic,

Dorit-am ca sa iesi in prag, sa-mi deschizi usa mai degrab,

Sa vad cat esti de dornic.



De multe ori vazut-am eu ca stai la indoiala,

Sa nu primesti nimic in schimb,

Strain, stingher, fara vre-un gand,

Nu vrei sa iesi afara.



Cu tot ce am vazut la tine Eu m-am obisnuit

Dar sti ceva? eu cred in fine,

Ca poti schimba ceva in bine

Din firea ta ce-ai mostenit.



Nu vezi ca mana salvatoare

Ea incearca sa te prinda?

Si spre tine se intinde

Cu bratul vrea a te cuprinde,

Spre o viata ce-i nepieritoare.



Ai poposit de multe ori

Pe malul apei Mele

Si te uitai spre tara Mea,

Vedeai minuni in fata ta

Uimit de asa intamplare.



Dar n-ai avut curaj sa treci

Ca sa ajungi aicia.

De cate ori priveai asa

Credeam ca poate vei avea

Un gand sa fie aievea.



SI n-ai raspuns chemarii Mele,

Pe tron de paie si pamant,

Ti-ai cladit o fericire,

Un vis spre-o alta nemurire,

Cladeai mereu cu atat avant.



O chip de lut rece si trist,

Te-ai pus pe un soclu in soare.

Tu te credeai in paradis

Cu ochii mari tinuti deschisi

Nu mai vedeai pe oameni.



Eram pe culme-n sus urcand

Si greu duceam pe spate.

Si multi strigau- esti parasit-

Si de multime huiduit

Dar le rabdam pe toate.



Apoi m-au dus pe culme-n sus,

Ca tinta de rusine,

Si rastignit fara scapare

M-au pus pe o cruce de lemn tare,

Si toti strigau la Mine.



Dar tu ai fost mai plictisit,

Ca niciodata-n viata.

Doreai sa ia totul sfarsit

Calvarul greu de suferit

Ti se vedea pe fata.



Si n-ai oprit mana atunci,

Cand se-ntindea spre Mine.

Cu lancea ca sa ma strapunga,

Cu spini pe fata sa ma-npunga,

Si stropi curgeau de sange.



A fost mai trist ca niciodata

Si n-am crezut in stare,

Ca lumea intreaga adunata,

A preferat moartea-mi indata,

Cu suferinta mare.



C-au rastignit un Fiu ceresc

De prin a partii slava,

Unde pe tron imparatesc,

Vrea Tatal cel Dumnezeiesc

Sa vina mai degraba.



Pe Isus mare-mparat

De sus din tara sfanta,

Nu L-au crezut, aicia jos,

Nu a vrut omul pacatos,

Sa se intoarca la Cristos,

Cu inima de stanca.



Iar pe Golgota L-au jertfit

Si nu te-ai pus pe ganduri,

Ai uitat ca-i parasit

Si ai plecat chiar la sfarsit

Lasandu-l sus pe scanduri.



Si mai departe sti ce-a fost.

El n-a mai stat in lume,

CI sus la bunul Dumnezeu,

A inviat din giulgiul Sau

Cu propriul Sau renume.



Dar tu om necredincios,

Cu sange rece in vine,

L-ai privit ca pe un strain

Ce-si duce greu al Sau destin,

Ne ajutat de nimeni.



El acum pe strazi pribeag,

Cu un toiag in mana

La poarta ta bate si azi,

Sa mergi spre El, deschide-I vrea,

La tine ca sa vina.



Din cand in cand mai obosit

Se-aseaza pe o bancuta,

Sa-si stearga praful ce s-a pus

Sa se odihneasca la apus

Cu inima flamanda.



Il mai zaresti intamplator,

Cum pe la porti sarmane,

Ades se opreste rugator,

Si cere apoi un coltisor,

De casa si de hrana.



Acolo e lasat in pace

Si dragoste-i se arata.

Toti il ajuta rabdator,

Pun suflet in fiinta lor

De mila neinteleasa.



Si de-l vezi la oameni mari

Sau la bogati ca bate,

Nu te gindi ca e primit,

Isus de alti-i rastignit,

Si refuzat in toate.



Asa a fost si-n fata ta

Sau a batut la poarta,

Dar n-ai deschis si n-ai dorit,

Sa vina un om necajit

In casa minunata.



Tu ai ramas stingher si trist,

Nepasator din fire,

C-un ideal de faurit,

Cladesti mereu la nesfarsit,

Si te hranesti din vise.



Azi o clipa inchide ochii,

Sa vezi peste o vreme,

Ce va veni? ce va mai fi?

Ce greu pe cale-i intalni,

Si lanturi sa te lege.



Sa mergi acolo unde-i locul,

Ce l-ai ales aicia.

O de ai vedea tu groapa mare

Un zid ce sta cu-nflacarare,

Si stingere nicicand nu are,

Sa ispraveasca focul.



Acolo vesnicia -i scrisa,

Cu jar si flacari rosii,

Pentru acei ce sant ca tine,

Indiferenti de a Lui venire

Nu vin la mantuire.



Macar azi de -ai intelege

Ce inseamna necredinta,

Ce roade piatra temeliei,

Si zidul statorniciei,

Si aduce neputinta.



Deci nu mai sta inchis pasind,

Spre neguri si himere,

Ca doar a cerului mister

S-a dezlegat pana mai ieri,

Si s-aratat ca vine.



Acum e clipa cand socoti

Ca poti a te intoarce,

La Dumnezeu sa vi char azi,

Sa nu iei totul in zadar,

Sa vi la El incoace.



Si Cel ce o data a batut

La poarta casei tale.

De ieri a fost un cersetor

De azi ai fost respingator,

Ai sa-l mai vezi pe viitor,

Pe tron cu osanale.



Ca Fiul Tatalui Ceresc

Ce mult a stat si a suferit.

A VRUT SA FI SI TU SALVAT,

De lume sa fi dezlegat

Si sus in ceruri ancorat

Cand vine in marire.

AMIN