Poezie Ochi si dorinte

Ochi si dorinte

de Octavian Sarb



Cand, in viata am ales,

O campie blestemata,

Multa vreme am cules,

Spini cu mana-nsangerata.



N-am stiut ca ochiu-nsala,

De pe inaltimi senine,

Am privit fara sfiala,

Si, mi-am zis:- Acolo-i bine!



Era iarba din belsug,

Turmele-mi nenumarate,

De cu zori pana-n amurg,

Se hraneau pe saturate.



Dar, cu toata bogatia,

Ce era-mprejurul meu,

M-apasa vinovatia,

Inima-mi suspina greu.



-Unde sa Il caut, eu, oare,

Pe Mantuitorul meu?

Nu prea vad in jur altare.

-Cum sa dau de Dumnezeu?



-Doamne, am strigat cu teama,

Iti aduci de min` aminte?

Iata ca traiesc o drama,

Am uitat de cele sfinte!



-Mai este har si pentru mine?

-Aici jos din valea mortii,

Poti pe inaltimi divine,

Sa-mi indrepti acuma sortii?



S-a facut tacere-adanca,

Se simtea durerea-n cer,

Un suspin, ca o porunca:

-Cin` va cobora la El?



.......................................



-Eu, se auzi deodata,

-Eu, chiar Fiul Tau iubit,

Proslaveste-Ma indata,

Caci si Eu Te-am proslavit!



Acest ''EU'' este odihna,

Sufletelor intristate,

Ce nu pot sa-ndure schisma,

Provocata de pacate!



-Esti si tu printre acestia?

-Ai tu sufletul trudit?

-Vrei sa intri-acum in oastea,

Celui vesnic odihnit?



Pocaieste-te indata,

Scapa de al tau pacat,

Caci pe crucea intristata,

Hristos Isus l-a curatat.



Ridica-ti ochii din tarana,

Iarta, cum ti s-a iertat,

Si, pe crucea fara vina,

Stai umil si ne-nfricat.



Caci, sfarsitul este-aproape,

Iar cununa pregatita,

Nu te da jos pan` la moarte,

Pana-n gloria slavita!



Oradea 3 Mai 2009.