Poezie Să mă conduci Tu
Vizualizări: 43
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/13376-s-m-conduci-tu]Să mă conduci Tu[/url]
Vreau ca Dumnezeu
Să mă conducă mereu,
Vreau ca mâna Sa
Să fie zilnic asupra mea.
Vreau să mă conduci la greu,
Vreau să mă conduci la bine!
Vreau să Te ascult Dumnezeu
Nicicând să nu mai trăiesc fără Tine.
Te rog să cobori în inima mea
Te rog să mă cercetezi azi pe mine.
Să fiu sădit adânc în dragostea Ta
Nimic să nu mă despartă de Tine.
Să pui lumină Doamne
În ochii mei murdari,
Să pui un duh statornic
Pe calea înspre Rai.
Sfinţeşte-a mea fiinţă
Să pot să Te privesc.
Şi spală-mă în sânge,
Să pot să Te-ntâlnesc.
Să mă conduci Tu Doamne,
Eu asta îmi doresc.
Să fiu cu Tine-n slavă
Să pot să Te măresc.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primIsuse drag, în cerul sfânt vom sta mână de mână, dar pân-atunci rămân smerit și-Ți stau la îndemână!