Poezie Din tot ce triumfă

Din tot ce triumfă...





Lăuntrice zboruri cu-aripe în piept,

Deschise ferestre la suflete lasă,

Flori de lumină din gând înţelept,

Cu îngeri ne umplu cămara ascunsă.



Din amfore pline parfumul ne varsă,

Ne vindecă rănile zidite în noi,

Cu mâinile goale revenim spre acasă

Şi lutul adamic se-ntoarce `napoi.



Pe-a timpului ghem cu clipe deşarte,

Aşa precum magii în stele-au citit,

Natura întreagă, o necuprinsă carte,

Ne-nvăţă şi moartea a şti...



Din tot ce triumfă o clipă-n natură,

Rămâne dar brazdei un bob, o sămânţa...

Din trestii firave cu-aripe de ceară,

Doar gândul iubirii la cer se înalţă,



Cum stele căzute rup cerului bolta,

Tu om trecător, pe pământ trăitor,

Adună în suflet iubirea cea sfântă,

Că-n rest, până şi ...stelele mor.



Socoate cu teamă, de nu-i prea târziu,

Priveşte la ceruri, cu ochii în sus,

Cu literă mare stă scris Dumnezeu,

Şi-acolo s-ajungem, L-avem pe Isus,



În urmă rămâne o lume,`nainte-i Isus,

Izvorul cel tainic pocalul ne umple,

Ne mângâie gândul în drum spre apus,

Şi har ne revarsă-n duioasele temple...



30.06.2009