Poezie Credinţa unită cu fapta

CREDINŢĂ ŞI FAPTĂ



E-un vânt plăcut ce vine

Să legene o barcă

Se vede un vâslaş

Ce vine şi o-ncearcă

Iar vâslele sunt două

C-aşa este normal

Ca ambarcaţiunea

Să plece de la mal.



Dar ce să vezi? Vâslaşul

Doar una mânuieşte

Iar barca îl ascultă

Spre stânga se roteşte

Apoi un gând îi vine:

„O să vâslesc mai tare

Sunt tânăr, sunt puternic

Şi vreau înaintare!”...



Apucă iarăşi vâsla

(Pe cea din partea stângă)

Cu plama lui solidă

A început s-o strângă

Şi-o mânuia cu forţă

Dar barca se rotea

Spre ţărmul celălalt

Ea nu înainta.



„Ce se petrece-aici?”

Gîndea, nedumerit

„Spre partea de dincolo

Eu, încă, n-am pornit?

M-aşteaptă, bolnav, tata

Să-i duc medicamente

Mi-a spus prin telefon

De crize violente.”,



Apoi i-a picat fisa

Lăsat-a vâsla stângă

(Era de-acum pe punctul

Să strige şi să plângă),

Şi cu nădejde mare

Vâslea cu cealaltă

Dar barca se rotea,

Acum, în partea dreaptă.



Trecură cinci minute

Şi tot la mal era

S-ajungă-n timp util

El, încă, mai spera

Apoi răsare-un gând

(Un gând şi-o întrebare)

„Cum am putut să uit

A mea îndemânare?”...



Era stresat de munca

Cea grea, extenuantă

Şi-n timp ce căuta

Un celular prin geantă

Îşi vine-n fire omul

Din starea de mirare

Şi cele două vâsle

Le pune în mişcare,



Acţionează iute

Cu vâslele-amândouă

Şi-ajunge el la ţărm

Cam după ora nouă

S-ajute pe bolnavul

Ce-avea nevoi mare

De-acel medicament

Ce-aduce vindecare.



Din plilda ce s-a dat

Morala este clară

De-avem numai credinţa

Rămâne-vom afară

La fel se va-ntâmpla

De ne bazăm pe fapte

Şi neglijăm credinţa

În Sfânta Trinitate.



Credinţa fără fapte

N-asigură progres

E o credinţă moartă,

E doar din interes

La fel şi fapta bună

Fără credinţă vie

Nu va deschide poarta

Spre sfânta-mpărăţie.



Spre Cer cu amândouă

Înaintăm pe cale

Şi-nvingem multe valuri,

Furtună, ură, jale

Cînd ele se unesc

Cum însuşi Petru scrie

Vom fi biruitori

Orice ar fi să vie.



Evlavia de formă

Derivă din ideea

Că poţi fi bun creştin

Fără să ai scânteia

Ce vrea s-o pună Tatăl

În sufletele noastre

Spre-a fi feriţi de locul

Eternelor dezastre.



Deci, de unim credinţa

Cu milă, cu dreptate,

Cu facere de bine

Şi generozitate

Va fi primită bine

De Cel ce-i Suveran

El ne-nsoţeşte-ntruna

S-ajungem la Liman.



gc/ 17 Iunie, 2009