Poezie Să ne oprim din alergare

De va dispare cerul şi pământul

Glasul Acelui care la-ntocmit,

Eu voi trăi, aşa-mi spune cuvântul

Căci sunt răscumpărat şi mântuit!



De se vor face tot ce are viaţă

Într-un gheţar cu sloi din diamante,

În mine creşte-o tainică speranţă

Căci voi trăi o viaţă fără moarte.



De vor cădea şi stelele în mare

Iar viaţa-n ape se va termina,

Cât timp va fi şi Domnul pe cărare

Nimic nu va atinge finţa mea!



De munţii vor fi prefăcuţi ţărână

Sub flacăra cuptorului ce-i arde,

Atâta timp cât Tu mă ţii de mână

Mă voi urca pe-al cerului arcade!



De vor veni şuvoaiele de apă

Iar barca mea va fi cuprinsă-n ele

Eu ştiu că braţul Tău e ce mă scapă

Cu Tine am să ies din valuri grele,



De vor veni veşti multe de războaie

Iar cei din jurul meu vor tremura,

Credinţa mea nicicând nu se îndoaie!

Cu Tine Doamne eu voi triumfa!



Noi ştim că-naintăm cu paşi grăbiţi

Spre un sfârşit al vieţi omeneşti,

Creştinilor: -Suntem noi pregătiţi?

Putea-vom fi în slăvile cereşti?



Veniţi să ne oprim din alergare

Să ne-ntrebăm cum stăm cu pocăinţa

De se va auzi a Lui strigare

Ne va putea lua de-aici credinţa?



Căci încurând î-L vom vedea-n văzduh

Pe Cel care a spus că o să vină,

Ne-om contopi cu El atunci în duh

Şi vom zbura spre tainica grădină!



23.06.2009gl