Poezie Mai rabdă o clipă!

Plute-am prin valuri înspumate

Rătăcitor, nemângâiat,

În fiinţa mea era tot noapte

Şi suferinţa m-a brăzdat!



În duhul meu simţeam durerea,

Şi n-aveam cui s-o împărtăşesc...

Dar într-o zi veni Iubirea

Cu glasul sfânt dumnezeiesc!



Şi m-am simţit luat pe aripi

Purtat din văi prin slăvi divine,

Scăpat de orice crude valuri

Care voiau să mă sfărâme!



Nu a putut să-mi creadă fiinţa

Cum, o ţărână frământată!

Să aibă-n ea din cer speranţa

Căci va fi-n ţara minunată!



Dar Dumnezeu ce-a spus, se face,

Căci El este Atotputernic

De şi sunt doar o carapace!

Prin El în duh eu sunt puternic!



Căci mă-ntăreşte zi de zi,

Şi-mi dă speranţe noi de viaţă,

Chiar de pământul va pieri!

Eu voi trăi, căci am credinţă...



Sunt multe încercări ce-apasă

Oameni-n vremea de acum

E un semnal, ce ni se lasă,

Din noapte noi să ne trezim!



Să nu mai fim legaţi de glie

Căci ea împarte amăgire,

Să ne legăm de veşnicie

Acolo va fi fericire!



Şi vom uita de tot necazul

De suferinţă, de încercări,

În clipa când va veni Domnul,

Noi vom pluti spre alte zări,



Dar până-atunci mai rabdă-o clipă

Căci se va termina-ncurând

Şi pe al cerului aripă

Noi vom pleca de-aici cântând!...



24.06.2009gl