Poezie Mi-eşti ancoră ...

MI-EŞTI ANCORĂ...



Mi-eşti ancoră ce nu se frânge

Mă ţin de Tine, Domnul meu

Cu Tine pot furtuni învinge

Şi pot mărgăritare strânge

Că-mi dau Lumină pe traseu.



Eşti ancoră ce îmi susţine

Pe marea vieţii luntrea mea

Când multe valuri dau în mine

Simt noi puteri venind din Tine

Şi raze din ETERNA STEA.



Am fost hoinar în lumea largă

Pe căi pustii, total, pierdut

Şi bine ştiu: fiinţa-ntreagă

A început în jos să meargă

Căci, o, Părinte, Te-am vândut.



Şi am ajuns, purtat de vânturi,

Prin spaţii ce-mi dădeau fiori

Doar spre neant aveam avânturi,

Treceau prin mine multe gânduri

Dar toate-mi produceau terori.



Dar a venit o zi măreaţă,

O zi cum alta n-a mai fost

Când m-ai privit, direct, în faţă,

Când mi-ai dat cupa cu dulceaţă

Şi-ai pus în mine sfântul rost.



De-atuncea am stabilitate

Mi-eşti ancoră, tărie, far

În situaţii complicate,

Chiar şi în cele disperate

Ştiu că-s învăluit în har.



George Cornici/ 21 Iunie, 2009