Poezie Iubire cuvânt fermecat

Iubire, cuvânt fermecat,

Ce omul te caută mereu!

Tu faci dintr-un om ne-nsemnat

Un fiu preţuit de Dumnezeu,



Căutată eşti de om pe pământ

Dorind să împartă cu tine,

Tot ce are mai drag şi mai sfânt

Pentru tine iubire le ţine...



Dar nu toţi cunosc locul tău

Nici felul în care Te caută,

De-aceea rătăcesc ei mereu!

Nu-ţi cunoasc ei menirea-ţi trasată



Ei nu ştiu să caute comoara

Ce ascunde în ea fericirea,

Nu ştiu că Tu eşti Doamne scara

Iar la capătul scări-i Iubirea!



Ei nu ştiu că pământul oferă

Doar iubire vopsită-n culori,

Se spală la ploaie-n spre seară

Dispare ca petala de flori!



Dispare ca ceaţa în zori

Sub razele calde de soare

Şi-apare în viaţă doar nori

Aceasta e iubirea-n culoare,



Aceast e iubirea de-o clipă

Ce-ţi dă doar impresii cereşti,

Ea vine şi trece în pripă

Şi-n urmă rămân numai măşti!



De vrei dragul meu să găseşti

Iubirea ce veşnic rămâne...

Să cauţi în locaşuri cereşti

Iubirea s-a jertfit pentru tine.



Ea moartea a primit-o odată

De dragul unui om muritor,

Iubirea n-aşteaptă răsplată

Te vrea să îi fii moştenitor!



Iubirea-i cuvântul de aur

Acelui ce-a adus-o pe pământ,

Iubirea e cerescul tezaur

Al Domnului nostru cel sfânt.



Cu ea traversezi orice dealuri

Şi văile adânci le poţi trece,

Cu ea ai s-ajungi pe meleaguri

Cereşti, unde ea te va duce....



18.06.2009gl