Poezie De ce taci, Tată?

“ Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă, cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)



Ce bine-i să te ştii în siguranţă,

Privind încrezător spre cer ca fiu

Înveşmântat în straie de speranţă,

Să poţi veni oricând cu o doleanţă

La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.



Trăiesc intens aceste sentimente,

Având Tată bogat şi generos

Şi, urmărind doriţele-mi ardente,

Vreau să fructific viile momente

Cerând ceva, cerând impetuos.



Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă

Dar aşteptarea mea s-a prelungit,

Un veac părându-mi fiece secundă,

Şi-n nerăbdarea care mă inundă

Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?



De ce taci, Tată, când a mea dorinţă

Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?

De ce mă laşi să gem de neputinţă

Când eu mă rog la Tine cu credinţă,

Privind la sfintele-Ţi promisiuni?



Şi din Cuvânt eu am primit lumină,

Înţelegând din ce mi se spunea

Că tolba cu răspunsuri va fi plină

Când voia mea, la voia Sa divină,

În chip smerit se va armoniza.



Iar Domnul, ca răspuns, îmi dă, căci poate,

Dar nu orice dorinţă ce-aş avea

Reflectă-n viaţă o necessitate

Iar El, din cer, ştiindu-le pe toate

Îmi dă doar ce e spre zidirea mea.



Îţi Mulţumim, Părinte, de credinţa

Prin care cerem şi…ni se va da,

Dar dă-ne lângă ea şi chibzuinţa

De-a urmări pe Cale biruinţa,

Cerând doar ce e după voia Ta!



Amin

Vulcan, 26 oct 2012