Poezie Să nu mai ardem

Să nu mai ardem pentru noi

Ci pentru cei ce ne urmează

Al sufletului larg șuvoi

Să-mpartă rază după rază.



Cu lut tot mai puțin pe mâini

Cu tot mai limpede lumina

Să le săpăm mai largi fântâni

Să-și spele sufletul și vina.



Să le-adâncim mai drept temei

Înspre-Adevar și-mbrățișare,

Cu cât noi azi cu ani mai grei

Plătim urcușul lor spre soare.



Să le grăbim un mai slăvit

Și dulce praznic spre-nviere,

Cu cât noi ieri l-am ispășit

Mai cu oțet și mai cu fiere.



S-ajungă ei a ști că-n tot

Ce-i vrednic și frumos sub soare,

Plătit e fiecare iot

Cu plâns, cu sânge și sudoare.



S-ajungă-a ști că tot ce-i drept

E mai presus de tiranie

Că tot ce-i vrednic și-nțelept

E cea mai sigur-avuție.



Că tot ce-i sfânt și-adevărat

E-n veci mai tare ca minciuna;

Că oricât geme cel curat

El izbândește-ntotdeauna.



- De-am izbutit să-ncredințăm

Pe cei ce vin așa a face,

Plătiți de tot ce datorăm

Putem să adormim în pace.