Poezie Am învăţat să depindem de Tine...

AM ÎNVĂŢAT SĂ DEPINDEM DE TINE...



Am învăţat să depindem de Tine

În orice situaţie, în orice loc

Eşti Veghetorul ce-alină suspine

Şi ne scapă din labirint şi din foc.



Depindem de Tine; recunoaştem deschis

Prezenţa Ta ne-nsoţeşte pe cale

O, Tată preasfânt, nicicând n-ai omis

Să plângi cu noi în zile de jale...



Dulcea-Ţi prezenţă produce în noi

Sentimente cereşti, elan, dedicare

Despărţiţi de Tine n-am fi eroi

Ne-am prăbuşi, rapid, în golul cel mare.



Cum firul de iarbă are-n pământ

O rădăcină vie de care depinde

Aşa Te avem cu viu-Ţi Cuvânt

De care niciodată nu ne-om desprinde...



Cum ramul din pom de tulpină-i legat

Aşa suntem şi noi legaţi de Mesia

C-aşa putem avansa ne-ncetat

Spre tărâmul unde-om trăi veşnicia.



Uneori ne-a învins îndemnul firesc

De-a rezolva problemele fără Tine

Le-am rezolvat...aşa...în chip omenesc

Nu potrivit Legilor Tale divine,



Iar rezultatul? Desigur, durere

În loc de succes a fost faliment

Şi-abia apoi venit-am a-Ţi cere

Să fii, o, Părinte, în toate prezent,



Să fii cu noi când furtuna-i aproape

Dar şi când furia ei s-a calmat

Pe marea vieţii păşi-vom pe ape

Când vom simţi braţul Tău încercat.



Am învăţat să ne-ncredem în Tine

Când vântul e aprig, dar şi când e calm

Şi când sunt nori, şi-n zile senine

Luăm dulceaţa cuprinsă-ntr-un psalm.



Titanii credinţei, profeţi, slujitori

Toţi s-au bazat pe puterea cerească

Nici opoziţii, nici crunte terori

N-au putut crezul lor să-l răcească.



Depindem de haru-Ţi bogat revărsat

Cum floarea în glastră depinde de apă

În mâinile Tale, duios, ne-ai luat

Când am căzut în teribila groapă.



Şi-n câte necazuri, şi-n câte-ncercări

Ne-ai dat energii să stăm în picioare!

Le-am înfruntat cu rugi, cu cântări

C-acestea vin din divine izvoare.



Am învăţat să trăim prin credinţă,

Să depindem, în toate, de dragostea Ta

La Tine-i Cuvântul, suprema ştiinţă

La cârma vieţii, mereu, Te-om avea.



30 Aprilie, 2009