Poezie O, nu-i de-ajuns

O, nu-i de-ajuns Credinței

Că m-am predat cândva

Se cere pân-la moarte

Să nu mă las de ea.



Și din adâncul vieții

Spre arderea de tot

Tot binele și răul

Din inima să-l scot.



O, nu-i de-ajuns Nădejdii

Că m-am predat să lupt

Ea trebuie să-mi crească

Mai tare ne-ntrerupt.



O, nu-i de-ajuns iubirii

Că ei m-am dăruit

Ci visul meu s-o poarte

Mai rodnic și sfințit.



Și-n setea nemaistinsă

De nalt și de frumos

Să mi le-aduc Luminii

Prinos după prinos.



Să mai păstrezi în mine

Doar scrumul lor cel sfânt

Ca semn al ascultării

Promisă-n legământ.