Poezie Cautare (7)

„Să nu ai alţi dumnezei afară de mine.”

(Exod, 20:2)





Închinarea cea senină

Învaţă-mă, Doamne, de vrei

Azi când lumea este plină

De idoli şi dumnezei.



Azi oamenii strigă întruna

Şi în piept se bat

„Ce greşeli? – nu am nici una.”

„Ce iertare? Ce păcat?”



Unii lipsiţi de iubire

Se declară ai Tăi duşmani

„De ne trebuie mântuire?

O vom cumpăra pe bani!”



Unii sunt lipsiţi cu totul

Doamne de Sfântul Tău Har

Şi se-nchină întru totul

Doar propriului lor buzunar.



Egoismul şi mândria

Îi înalţă ca pe-un nor.

Aurul şi bogăţia

Sunt azi dumnezeul lor.



Unii se încred în astre,

Horoscoape, vrăjitoare…

Alţii cu vorbe măiastre

Conduc lumea spre pierzare.



Unii Doamne, plâng la ziduri

Cu capul în ele se bat,

Feţe rupte, triste riduri

Doar în zile de Shabat.



Alţii nu-şi iubesc vrăjmaşul.

Şi-o credinţă şchioapă-n dar

Îţi aduc, pângărind lăcaşul

Şi preasfântul Tău altar.



Unii, Doamne, n-am cuvinte

Prostia să le-o descriu

Se închină la sfinţi şi sfinte

Nu Hristosului Cel Viu.



Alţii idolu-şi agaţă

Pe un stâlp sau într-un pom,

Alţii pur şi simplu-n viaţă

Îşi găsesc idol în om.



Unii şi-aus la răscruce

Tot rugându-se de zor

Un fier răstignit pe-o cruce

E al lor mântuitor.



Alţii-n Vinerea Cea Mare

An de an Te răstignesc.

Ce puţini sunt acei care

Sincer, Doamne, Te iubesc!.



Eu mă regăsesc pe mine

În fiecare dintre ei,

Căci mâinile îmi sunt pline

De idoli şi dumnezei.



Vai, mi-s mâinile murdare,

Abia acum am observat,

Unde să vă ascund oare

Mâini pătate de păcat?



Ca să am eu mâini curate

De blestem şi de păcat,

Le-aş spăla în mii de ape,

Nu în una ca Pilat.



Doamne, de ce mă cutremuri

Şi prin suflet îmi trec fiori

Să mă duc ca şi pe vremuri

Să mă scald de şapte ori?…



Şi-mi va fi spălat păcatul

În cel mare râu Iordan,

Cum a fost spălat de lepră

Comandantul sirian?



În ce să le mai spăl eu oare

În aghiasmă-n, busuioc?

Îmi sunt mâinile pătate

De le-aş trece şi prin foc.



Oare nimeni în lumea asta toată,

De păcate, Doamne, grele

Nu va putea niciodată

Mâinile să mi le spele?



Îmi răspunse, Domnu' Înaltul:

„Nu în Iordan din Israel

Vei putea să-ţi speli păcatul

Ci în sângele de Miel.



Acel sânge scurs din mine

De pe frunte-mi şi din mână

A curs atunci şi pentru tine

Pe Golgota în ţărână.



Uită-te la toţi creştinii,

Sunt curaţi, neîntinaţi.

Sunt mai albi precum sunt crinii

Cu sânge de-al meu, nu sunt pătaţi.”



Doamne-n Tine e dreptate

Numai în Tine, Doamne, sper

Ţine-mi mâinile curate

Într-o rugă către cer.