Poezie Comparaţie

Tu eşti Mare Cuvânt.

Eu nu sunt decât pământ.

Tu eşti Marea mea Lumină

Eu nu-s decât colb şi tină.



Tu eşti Marele Împărat

Eu nu sunt decât păcat.

Tu eşti Leul ce Puternic

Eu nu-s decât un hoit vremelnic.



Tu eşti Mielul cel mai Blând

Eu sunt lupul cel flămând

Tu pe cruce ai murit

Eu am râs şi Te-am hulit!



Ţi-ai dat viaţa pentru mine

Purtând o moarte de ruşine.

Ai răbdat hulă şi-ocară

Pentru mine-un lup şi-o fiară.



Ţi-ai dat viaţa pic cu pic

Pentru un vierme de nimic,

Pentru mine-o secătură

Ţi-ai dat viaţa fără ură.



Şi pe cruce cu iubire

M-ai iertat dintr-o privire.

„Iartă-l Doamne de păcat!” –

Pentru mine Te-ai rugat.



„Că nu ştie ce-a făcut!”

Cum nu ştiu? Eu Te-am vândut!

Pentru-o mână de arginţi

La preoţii cei prea sfinţi.



Şi când Tu ai sângerat

Ca să mă speli de păcat

Te-am hulit şi Te-am scuipat

Te-am biciuit şi am strigat.



Cu preoţii cei mari

Te-am ucis între tâlhari.

Iar pe când ai înviat

Am strigat că Te-au furat.



Am dat mită, am dat bani

Am dat aur la romani.

Eu pe toţi i-am cumpărat

Doar să neg că a înviat



Iar pe cei ce Te-au vestit

La moarte i-am osândit

Şi cu pietre i-am ucis

Numele Ţi-am interzis.



De la răsărit la apus

Să nu aud de Isus.

De la apus la răsărit

Moarte celui ce-a rostit.



Iar când ai ajuns vestit

Eu am spus că-i doar un mit,

O legendă, o poveste,

În care-adevăr nu este.



Ba că nu erai deloc

Şi de-ai fost n-ai fost proroc,

Nici Mesia Salvator,

Ci un biet rătăcitor.



Unii când m-au întrebat

Le-am spus c-ai fost un democrat,

Altora să fiu pe plac

Le-am spus c-ai fost maniac.



Adevăr?… Nu am spus un strop,

Dar tot n-am putut să-ngrop

Numele de Isus Hristos,

Lumii îi părea frumos.



Dar şi de aici am tras folos

Căci Te-am bătut în efigii

Te-am împărţit în religii:

Francmasonii, spiritiştii,

Teosofii, ocultiştii…



Pe unii i-am numit zei

Pe-alţii i-am făcut atei

Dar totul e deşărtăciune

Nu am putut să Te şterg din lume.



Numele Tău Cel Preasfânt

Stă azi pe orişice mormânt.

Peste tot unde te-ai duce

Vezi o cruce la răscruce.



De aş şterge din Calvare

Din icoane, din altare…

Din fresce de mănăstire

Chipul Tău plin de iubire



Cel născut dintr-o femeie,

Prin istorii şi muzee,

Prin galerii şi pinacoteci…

Tu rămâi Doamne pe veci.



Azi eşti pomenit de clerici

Prin capele, prin biserici

Doamne chiar cei răi de gură

Te pomenesc şi când înjură.



Dar se împlinesc, Doamne, anii

Şi zadarnice strădanii

De a şterge numele Tău

Vin din partea celui rău.



E o trudă inutilă

Ţi se face Doamne, milă

De bietul om – o unealtă,

Un ciocan, o simplă daltă.



Un instrument de temut,

În mâna lui Belzebuth.

Care încă din Eden, din pom

S-a tot folosit de om.



Căci satan are puterea

Şi omul îi ascultă vrerea.

Acesta-i adevărul trist

Orice om e-un „Antichrist”.



Când încalcă Sfânta Lege

Nu pricepe, nu-nţelege.

Dar Dumnezeu e iubire

El ne iartă în neştire.