Poezie Chemarea păcătoşilor

Cum de reuşeşti, creştine,

Să zâmbeşti, să fii curat,

Printre lacrimi şi suspine

De cine eşti tu mângâiat?



Nu te-nspăimântă moartea,

De parcă-ai fi nemuritor,

Sau îţi stă deschisă poarta

Cerului mai sus de nor?



„Eu zâmbesc, căci văd Lumina

Ce ne-a fost dată de Sus!

Eu am rupt demult cortina

Ce mă despărţea de Domnul Isus!”



În lumea asta rea şi rece

Doar creştinii nu sunt reci,

Căci ei ştiu că pofta trece,

Dar Lumina e pe veci!



Pofta vine, pofta trece

Doar păcatele rămân

Nu are rost să rămâi rece

Un străin şi un păgân.



Ucigaşii şi curvarii

De Isus cu toţii sunt iertaţi

Mincinoşii şi tâlharii

Toţi devin în Domnul fraţi.



Vino doar cât Isus mai cheamă

Vino, până nu-i târziu.

Hai, răspunde-I fără teamă

„Vin Isuse, Doamne vin!”