Poezie Rugă pentru povara crucii

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre”

(Matei, 6: 9)





Sub a crucii grea povară

De-aş cădea pe drumul meu

Tu o să mă ridici iar

Domnul Dumnezeul meu!



Căci eu nu-s decât ţărână

Un biet bulgăre de pământ

Ţine-mă Doamne de mână

O, Stăpânul meu Cel Sfânt!



Deşi crucea grea îmi pare

Nu e crucea ce o am de dus

Crucea mea cea salvatoare

A purtat-o al nostru Domn Isus!



În batjocuri şi ruşine

Pe drumul Golgotei în sus

A dus crucea pentru mine

Salvatorul meu Isus!



Pe frunte purtând cununa –

Spinii păcatului meu –

Tot rugându-se întruna:

„Iartă-i Tată că nu ştiu!”



A lăsat ca să-L despuie

O, ce Domn, ce Dumnezeu!

Pironit pe cruce-n cuie

De păcatul meu cel greu.



Doamne, câtă bunătate

Ai putut cu Tine duce

De-ai vorbit ca unui frate

Tâlharului de pe cruce!



Ai fost Lumina şi Cuvântul

Norodului păgân, barbar

Şi celui ce Ţi-a smuls veşmântul

Pierzându-l la un joc de zar.



Pe Iuda L-ai numit prieten

În noaptea-n care Te-a trădat

Cu un sărut Te-a dat la moarte

Iar Tu Isuse L-ai iertat.



Apostolii Tăi cu toţii fugiră

Care încotro a apucat.

Doar Ioan – apostolul iubirii

Până la cruce Te-a urmat.



Chiar Petru, cel ce pân' la moarte

Credinţă Doamne Ţi-a jurat

Te-a renegat în aceaşi noapte

Iar Tu, Isuse, L-ai iertat.



Mereu am fugit şi eu de Tine

De atâtea ori Te-am renegat

Ai milă, Doamne, azi de mine

Şi iartă-mă cum i-ai iertat



Pe-aceia când ai fost pe cruce

În chinuri grele şi-ncă viu

Şi Te-ai rugat cu vocea-Ţi dulce:

„O iartă-i, Tată, că nu ştiu!”