Poezie Lângă poarta veșniciei

Lângă poarta veșniciei îmi pun faptele-n cântar

dar oricât mi-au fost de bune, astăzi fără preț îmi par.



Doamne, cum să cred prin fapte

c-aș intra-n cetatea Ta

numai harul, numai harul

singur e salvarea mea.



Iată, din belșugul pâinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat

câtă mi-am oprit-o mie, iar la alții cât-am dat!



Iată, din iertarea multă care-am tot primit-o eu

ce ușor mi-am dat-o mie, iar la alții cât de greu!



Iată, din blândețea dulce care-ntr-una am primit

cât de larg am fost cu mine, iar cu alții ce zgârcit.



Și din marea-mi datorie chiar puținul ce l-am dat

Doamne, cât e cu mândrie și cu laude-ntinat!