Poezie Marea Confruntare

Marea Confruntare



Şi-a fost odată, un mister

A fost, şi tot rămâne încă,

Păcatu’ce-a-nceput în cer

Făcând prăpastie adâncă



Şi-originea lui a luat fiinţă

Prin heruvimul cel onorat,

Lucifer, cu înalta-i ştiinţă,

De Domnul care l-a creat.



El n-are cumva explicare;

Căci a fost astfel un intrus,

Şi nu poate-avea scuzare

În confruntarea ce-a adus.



N-are motiv de existenţă,

Dar originea-i se-nţelege,

Prin lupta-n perseverenţă

De a strica măreaţa Lege.



Natura lui, a fost o taină,

O enigmă, de neexplicat,

Şi-mbrăcat în falsă haină

S-a dezvoltat neobservat.



Căci folosindu-se de ea,

A câştigat mare-avantaj,

Şi orice lucru-l ascundea

Minţind, să n-aibă tapaj.



Şi-o scuză dacă s-ar găsi

Atunci, drept ar fi apărat,

Şi-n existenţa lui, de-a fi

Nu ar mai fi numit păcat.



Măsurile ce-au fost luate

Dezvăluia-n modul divin,

Că Domnul avea în toate

Dreptate-n adevăr deplin.



Nu S-a făcut răspunzător

De apariţia-i, întâi în cer,

În rolul său de protector,

Ce şi-a adjudecat Lucifer.



El singur sie-şi l-a atribuit,

În detrimentul guvernării

Ce Dumnezeu, a stabilit,

În ordinea sfânt-a lucrării.



Şi nu a fost nici o mişcare

În vre-o retragere a iubirii,

Şi nici-o lipsă-n guvernare

Pentru motivul răzvrătirii.



Dragostea fiinţelor create

De Creator, era supremă,

Şi caracterul Său, în toate

Era oglindă, şi emblemă.



Desăvârşirea, în armonie

Cu-a Creatorului voinţă,

Şi pacea sfântă-n bucurie

Era cea mai dorită ştiinţă.



Şi la tot ce-a fost realizat

Prin Infinita Înţelepciune,

Tatăl şi Fiul, au conlucrat

La proiectul de creaţiune.



Căci prin El au fost făcute

Tot ce există-n ceruri sus,

Toate lumile necunoscute

Originea lor, şi-au în Isus.



Din dragoste a lor slujire,

Era acceptată cu plăcere,

Când arătată-n mulţumire

Recunoşteau a Sa putere.



Şi rolul sacru al libertăţii,

Ce a fost pus la îndoială,

A fost produsul laşităţii

De instigare la răscoală.



Căci Lucifer, în empireu,

Iubit de îngeri, şi-onorat,

Ar fi putut să stea mereu

La Tronul Sfânt acreditat.



În pre-nălţarea lui de sine

El a produs şi-a provocat,

În cer şi plânset şi suspine,

În modul cum a procedat.



El vocifera că Dumnezeu

Şi-ascunde planurile Sale,

Şi că numai Fiului, mereu,

El Îi destăinuie-a Sa cale.



De ce să fie doar Hristos,

În tot ce El face, întrebat,

Şi el Lucifer, mai prejos?

De ce nu-i şi el consultat?



De ce să fie-o Lege, care,

Pretinde tuturor s-asculte?

Şi de ce-i neschimbătoare,

Cu lacune, grave şi multe?



Astfel, el în cer a anunţat,

Că rânduirile cele divine,

Sunt o restrângere de fapt

A libertăţii, spre mai bine.



El susţinea cu-nverşunare

Că trebuie, mutări făcute;

Că-n ordine şi guvernare

Sunt lipsuri atât de multe.



Şi-n Consiliile cele cereşti,

S-au străduit în explicare,

Că-n Legile dumnezeeşti,

Nu poate-a fi o schimbare.



Că-n ordinea cea stabilită

De Dumnezeu, ca Făcător,

Toată răscoala sa pornită

Dezonora, pe cel Creator.



Dar Lucifer, intransigent,

A respins clar avertizarea,

Şi a decis ca-i competent

A face-n Lege schimbarea.



Înălţarea sa, i-a alimentat

Acel gând de supremaţie,

Deşi el onorat şi respectat

Era prin îngeri, din vecie.



Şi, de bună voie părăsind

Cel mai plăcut loc acordat,

Pe lângă Dumnezeu fiind...

El s-a retras, şi îndepărtat.



Dar Dumnezeu în mila Sa

La suportat cu-ndelungire,

Nevrând de a-l îndeparta

Pentru a lui nemulţumire.



Mereu, din har, i-a oferit

Iertarea cea cu pocăinţă,

Ca în supunere, şi umilit

Să manifeste iar credinţă.



Şi nevrând să se supună,

Şi-a apărat cu insistenţă,

Calea, că e cea mai bună

Pentru a vieţii existenţă.



Mintea lui cea desvoltată

Şi-a folosit-o de-a înşela,

Pe îngerii, care-altă dată

Fusese sub comanda sa.



Continuându-şi al său ţel

Şi acuzând de nedreptate,

Pe Dumnezeu, faţă de el,

Gândea rău ale Lui fapte.



Lucrarea el şi-a continuat

Vizând o altă perspectivă,

Până când ea, a explodat

În revolta, cea mai activă.



El susţinea c-are-n vedere

Mutarea Legii cu pricină,

Ce-ar fi produs neplăcere

În guvernarea cea divină.



Şi că avea să demonstreze

Efectu-n bine prin mutare,

La lumile ce-o să-l urmeze

După a luptei confruntare.



Învăluind scopu-n mister

Prin pervertirea sa subtilă,

A prins la îngerii din cer

Compasiunea pân-la milă.



Induşi, în teribila-i eroare

S-au hotărât şi s-au unit,

De al susţine cu înfocare

În răzvrătirea ce-a pornit.



De-o parte Lucifer şi-ai lui,

Acei îngeri, ce l-au urmat;

De altă parte-ai Domnului,

Strânşi, toţi s-au fortificat.



Tot cerul, era în răscoală,

Şi îngerii au fost grupaţi

Dup-o matură chibzuială,

Subîmpărţiţi şi comandaţi.



Şi-astfel în front o legiune

Avea-n faţă un comandant,

Un înger pentru a le spune

Că Lucifer, e-al lor garant.



Însă, toate oştirile cereşti

În faţa Tronului chemate,

Prin solii cei dumnezeeşti

Prezente, au fost somate.



A fost şi ultima încercare

În hotararea-oricărui caz,

Ce îl urmase în răsculare

Pe Lucifer, far’ de răgaz.



Atunci pe loc s-a declarat

Ce-au hotărat : ca Lucifer,

Şi toţi acei ce l-au urmat

Să fie-alungaţi jos din cer.



Astfel, războiul a început,

O luptă crâncenă şi grea,

Cum cerul nu a cunoscut

Şi-a perturbat creaţiunea.



Lucifer dorea sa înfrângă

Pe Isus şi pe-ai Săi îngeri,

Ca să poată să-şi ajungă

Vociferările din plângeri.



Şi îngerii ce n-au păstrat

Curată a lor credincioşie,

L-au apărat şi s-au luptat

Ca să câştige, în bătălie.



Dar prefăcutul uzurpator

În întregime-a fost biruit;

Şi din heruvim ocrotitor,

El, a fost în veci destituit.



Conflictul cutremurător

De îngeri cerul l-a golit,

Prin şiretlicul, amăgitor,

Că Domnul, nu I-a iubit.



S-a resimţit o lipsă mare

A celor, care l-au părăsit,

Urmându-l în confruntare

Pe Lucifer, al lor favorit.



În urma grelei înfrângeri

Din cer, el a fost alungat,

De Mihail şi ai Săi îngeri

Ce strâns uniţi ei au luptat.



Când pacea se restabilise,

Prin liniştea la existenţă,

Atunci un înger mijlocise

Pentru Lucifer, audienţă.



Căci el ceruse o întâlnire

Ca să vorbească cu Isus,

Pentru-al ruga-n reprimire

În cer, din nou să fie pus.



Audienţa lui s-a îngăduit,

Zicând în căinţă şi durere,

Că el de-acum s-a pocăit

Şi Tatălui, iertare îi cere.



Isus văzând atunci a plâns

Durerea lui, neînchipuită,

Ce prin revoltă el a strâns

În inima-i prea răzvrătită.



Pe loc răspunsul l-a primit

Era gândul lui Dumnezeu,

Căci ,,nici-odată, reprimit,

Nu va mai fi, cu al său eu.’’



Flavius Laurian Duverna

20 aprilie 2009