Poezie Eu privesc un mar de soi

Eu privesc un mar de soi

Fara frunze cu craci goale

Sta in frig si sta in ploi

Si-n a vantului rafale.



Nu arata asa de bine

Nu-i vremea roadelor sa faca

El asa smerit se tine

Chiar de-i uscata cate-o craca



Nunai zapada il impodobeste

Intr-un alb fara de cusur

Sa il schimbe-n mod fireste

Si in gerul cel mai dur.



Frumusetea ce o are

Din exterior venita

E asa de trecatoare

Si atata de lipsita.



Este doar un alb ce vantul

Cu un suflu de racela

Ii spulbera tot vesmantul

Si-i lasa crenguta goala.



Insa cand vremea se schimba

Si apare primavara

Cand peste copaci adie

Vanturi calde-n toata tara,



Din interior ii iese

Frumusetea adevarata

Florile cele alese

Dragostea cea mai curata.



Albul ideal din floare

Te patrunde armonios

Ca un sunet de cantare

Ca un vant plin de miros.



Si se schimba ca o oaza

Marul nostru cel de soi

Alta vreme il lucreaza

Si-i aduce lucruri noi.



Frumusetea adevarata

Zi de zi se contureaza

Si acum altfel arata

Creatorul il lucreaza.



Flori si frunze laolalta

Coroana i-o impodobesc

Cu caldura e lucrata

Si cu harul cel ceresc.



Tot asa si-n adunare

Cand raceala ne cuprinde

Se lucra alta lucrare

Si Duhul incet se stinge.



De aceea cu caldura

Sa lucram toti in popor

Dragostea fara masura

Sa curga ca un izvor.



Sa inflacaram iar Duhul

Flacara Lui sa topeasca

Gheata care ne desparte

Si iubirea sa ne-o creasca



Uite cum santem si noi

Cum e marul cel de soi

Multe din exterior ni-s date

Bani si case si palate



Acestea ne inpodobesc

Intr-un chip cat mai firesc

Iar cand vine vremea buna

Cand vine a noastra cununa



Din interior lucreaza

Duhul sfant care vegheaza

Frumusetea El ne aduce

Si-n credinta ne conduce



la Cel cei plin de viata

La Omul Cel mai Frumos

Si sa stam acum in fata

Domnului Isus Hristos.