Poezie Eu... sunt Baraba.Vizualizări: 113
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:14:08 BBCode: [url=/poezie/id/13853-eu-sunt-baraba]Eu... sunt Baraba.[/url]
Privesc la gratiile groase
cum trec a vântului alai,
ce toată noaptea le suflase,
de parcă-ar fi cântat la nai.
Privesc la raza,ce domoală
se scurge-n temniţă,zgârcit
pe solul negru,ca de smoală
şi cu miros de mucezit.
E gol în jur,şi-n suflet noapte,
şi-un gând mă chinuie mereu,
perind un şir întreg de fapte
şi-n urma lor mă-ntreb:-Ce-s eu?!
Aştept verdictul să-mi semneze,
iar hotărârea n-o ignor,
căci după vechea noastră lege
doar moartea-i preţul de omor.
Dar stai, ce-aud în depărtare,
ce strigăte spre cer erup?!
Căci zumzăitul i-a amploare
precum albinele în stup.
-Vrem pe Baraba,pe Baraba!!!
nebune gloatele răcnesc.
Şi îngrozit ascult silaba
ce-i repetată-n ritm drăcesc.
Şi simt că inima-mi tresare,
iar palmele se umezesc,
în neputinţă şi frustrare
doar răzbunări în gând mustesc.
Mă simt ca leul prins în cuşcă,
iar gloatele mă încolţesc,
orice strigare-i o biciuşcă
ce-adânc în suflet o primesc.
Ce pot să fac să am salvarea,
cum aş putea să trec calvarul?
Iar mugetul e tot mai mare:
-Vrem pe Baraba,vrem tâlharul!!
...Auzi şi tu acelaş sunet,
de-o uşă,ce-n ecou scânceşte?
Şi pasul greu,ce pare-un tunet,
care furtuna-mi prevesteşte?
Dar iată,solul mă priveşte
şi-n ochii lui citesc stupoare...
Îi simt dispreţul când şopteşte:
-Eşti liber,poţi să pleci tâlhare...
Eu,liber?! Simt că-mi creşte vlaga,
apoi uimirea i-a asaltul:
-Dar...ai uitat?!Eu sunt Baraba!!
-În locul tău azi moare Altul...
-În locul meu?! Cine să moară?!
Ce schimb contrar între destine?!
Ce plan ocult se desfăşoară
şi... ce-a greşit mai mult ca mine?
Ce faptă-a provocat veninul
mulţimii,ce l-a condamnat?
Ce vină grea are Străinul?
-Străinul?! E nevinovat!
-Şi-atunci,de ce-i urât de gloate?
De ce-i scuipat şi judecat?
De ce i-au pus o cruce-n spate,
e-o vină-a fi nevinovat?!
-Nu,doar atât:vestea iertarea,
prin El - păcatul biruit.
Şi-aceasta i-a fost acuzarea,
că pân-la moarte i-a iubit!
* * *
Privind prin viacuri scena tristă
m-aplec smerit la tronul Său,
căci remuşcarea grea persistă:
ACEL BARABA SUNT CHIAR EU...
Amin.
07.04.2009,Barcelona.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primDumnezeu vrea ca inima ta sa Îi aparţină Lui fiecare oră din zi, fiecare zi din săptămână, fiecare săptămână din lună, fiecare lună din an, fiecare an din viaţa ta !