Poezie Procesul lui Isus

Trecea Isus prin săli de judecată,

Sobor, Pilat, Irod şi iar Pilat,

Într-un proces cum n-a mai fost vreodată,

Şi raţiunea ţipă consternată:

„Cum, Adevărul este acuzat?



Pe banca acuzaţilor stă Mila?

Stă Dragostea cu chip curat şi blând?

Se înroşeşte chiar şi clorofila

De indignare, când îşi pun ştampila

Pe condamnare oamenii, pe rând.”



A apărut un licăr de dreptate

Când i s-a dat s-aleagă, la popor,

Între un Miel şi-un om cu mâini pătate,

Însă mulţimile înfierbântate

Ales-au... potrivit cu firea lor.



„La moarte!” ţipa aspru acuzarea

Cu glas de bici, tăios, încrâncenat,

Şi raţiunea-şi strigă consternarea:

„Dar unde-i, unde este apărarea?

Cum să condamni un om nevinovat?”



Însă procesul, apă-nvolburată,

Curge spre un deznodământ fatal

Şi raţiunea tace sufocată,

Căci toată-această falsă judecată

Trece dincolo de raţional.



Cine şi cum putea să înţeleagă

Că acuzatul,în tăcerea Lui,

Primea pedeapsa pentru lumea-ntreagă,

Când fiecare îşi ducea-n desagă

Păcatul bici, şi suliţă, şi cui.



Şi eu I-am provocat grea suferinţă

Însă acum, fiindcă-am înţeles,

Mă-nchin smerit, cu-ntreaga mea fiinţă,

Să Îi arăt, iubind, recunoştinţă

Că n-a fost apărarea la proces.



Amin

Vulcan, apr. 2009