Poezie Suspină duhul

Închis în colivie pentru-o vreme

Înconjurat cu gratii ca de fer,

Adesea îmi suspină duhu-n mine

Dorind să se înalţe înspre cer!



Parcă-mi şopteşte-adesa cu durere

Ca şi o porumbiţă-n colivie:

Mie dor să fiu din nou în nemurire

În ţara unde-i veşnic bucurie!



Unde nu sunt îngrijorări, nici lacrimi,

Ci doar cântări de bucurii cereşti,

Acolo vom trăi în alte lumi

Când vom scăpa de-a lutului poveşti!



Mie dor s-ajung în ţara cea de sus

Acolo unde-i veşnica câmpie,

Mie dor de Tatăl meu şi de Isus

Mie dor să fiu cu Ei în bucurie!



Închis fiind în lutul frământat

Pentru o vreme cât mă vrea Stăpânul,

Trecu un timp de când nu am cântat

Căci pentru lume se frământă lutul!



Iar eu sunt rob şi îi urmez dorinţa

Acolo unde trupul des mă poartă,

Chiar de nu-mi place, nu îi stric voinţa,

Ci doar suspin, de cruda vieţi soartă!



Eu m-am închis în mine de o vreme

Iar din adânc na mai ieşit cântarea

Nu ştiu de voi ajunge-n altă lume

Atunci când se va face deşteptarea!



Zadarnic caut adesea s-ă-ndrum omul

Pe calea care duce înspre viaţă,

Nu mă ascultă şi cu el mie locul

Pot să ajung pe veci fără speranţă!



M-am străduit o Doamne în tot timpul

Să îi arat eu drumul înspre cer,

Omul mi-a refuzat adesea sfatul

Iar eu, doar gem, de frică c-am să per!



Acum te rog pe Tine Tată veşnic

]n fiin'a aceasta f[ o transformare,

Doresc să fiu în locul cel cucernic

Doresc mai mult să fiu la adunare



Doresc să-mi izbucnească iar cântarea,

Şi să visez doar ţara cea de sus,

Doresc să fiu şi eu la-ntâmpinarea

A Celui ce se cheamă-n veci Isus.

05.04.2009gl