Poezie Jertfa ÎmplinităVizualizări: 92
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:14:13 BBCode: [url=/poezie/id/13886-jertfa-mplinit]Jertfa Împlinită[/url]
Jertfa Împlinită
Prin înălţarea-I pe cruce
Prin moartea ce-a biruit,
Viaţa pentru-a ne aduce
Isus, jertfa Şi-a-mplinit!
Sacrificiul Său prin Sine
O, ce se-ntinde în infinit,
În favoarea noastra ţine
Pentru că El ne-a iubit!
Inima, de-acum e plină
De-acea sfântă bucurie,
Şi de pacea cea deplină
Pentru-ntreaga veşnicie.
Iar în timp ce Îl strigăm
Prin sinceră rugăciune,
El ne v-a-ntări, să stăm
Din foc fiind un tăciune.
Stând în faţă în picioare
Pentru noi, v-a mijloci,
Şi de hainele-s murdare
Totuşi, ne va-ndreptăţi.
Şi ne-o da în al Său har
Cununa cea mult dorită,
Ce o vom primi ca dar
Prin jertfa cea împlinită.
Flavius Laurian Duverna
02 Aprilie, 2009.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primIsus le-a vorbit din nou, și a zis: " Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. " ( Ioan 8:12 )