Poezie Trecere şi contemplare

Trec iar prin timp şi poezie

În urmă las absinte ploi

Şi bat în clipa cea târzie

La poarta vârstei de apoi.



Mă doare osul remuşcării

Că n-am să zăbovesc prea mult

Mă strigă infinitul mării

Clepsidra apei s-o ascult.



E plin de alb chenarul mastic

Al traversării spre neant

M-agăţ de-un început fantastic

Cum de lumină un liant.



Mă ninge, dincolo, o rană

Cu mii de fulgi întemniţaţi

O întrebare diafană

Îmi creşte-n ochii-nlăcrimaţi:



Străjere, spune-mi cât e ceasul?

Încotro duce pasul meu?

Ridică-ţi, îngerule, glasul

Şi zboară-mă prin curcubeu,



Aşază-mă pe-o contemplare

Să nu mai pot din ea să fug,

Să-mbrac a Vieţii-nfăţişare

La sânul ei destin să sug.



Să nu mai trec prin timp şi gamă

Cum trece sunetul de nai

Hai, existenţă, fii-mi tu mamă

La scufundarea mea în Rai.