Poezie Vremea (1)

VREMEA



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



"Când cerul e roşu, voi v-aţi însemnat,

Şi spuneţi că vremea s-a dus, s-a schimbat,

Că vine furtuna cu nori şi cu vânt,

Şi strică recoltele de pe pământ.



Acestea şi altele, asemeni lor,

Le ştiţi şi le spuneţi la-ntregul popor,

Dar vremea în care acum vă găsiţi,

De ce n-o cunoaşteţi? de ce nu o ştiţi?"



Mai marii poporului s-au adunat,

Cu gânduri murdare, cu scop necurat,

Să-L prindă cu vorba pe Domnul Isus,

În cursa în care în faţă i-au pus.



Ei cer o minune, un semn de la El,

Dar Domnul îi prinde în gândul mişel.

A lor viclenie s-a descoperit,

Isus la apostoli apoi le-a vorbit,



Cum Iona în mare trei zile a stat,

Dar peştele-afară pe mal l-a vărsat.

"Acesta e semnul ce îl vor avea:

În ziua a treia EU voi învia."



Dar până atuncea, Isus i-a-nvăţat,

"Păziţi-vă-ntr-una de-al lor aluat.

Căci neamul acesta murdar şi stricat,

El umblă, trăieşte mereu în păcat."



Şi-n zilele noastre sunt mulţi învăţaţi,

Ce ştiu foarte multe când îi întrebaţi.

Când cerul e roşu, ştiinţific răspund,

În taina zidirii citesc şi pătrund.



Dar vai ce durere, căci mulţi dintre ei,

Sunt fără putere, sunt doar farisei.

Ei ştiu foarte multe, dar una nu ştiu,

Că Domnul trăieşte, că Domnul e viu.



Şi azi saducheii ce-n templu slujesc,

Măreaţa-nviere o tăgăduiesc.

Nu-i vorba de-aceia din vechiul război,

E vorba de-aceia ce sunt printre noi.



"Au fost doar atuncea, minuni, vindecări,

Ei spun credincioşilor din adunări.

Căci Duhul Sfânt doar la apostoli s-a dat,

Vin iar saducheii cu-al lor aluat.



Dar frate şi soră, să nu te pripeşti,

Din pâinea dospită să nu te hrăneşti.

Tu gustă azima, Cuvântul curat,

Aşa cum Isus Domnul ne-a învăţat.



Amin