Poezie Talanţii (1)

TALANŢII



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



Puneţi la zarafi talanţii,

Ca să fie înmulţiţi,

În lucrarea mântuirii,

Domnului să-i dăruiţi.



Nu mai înodaţi ştergarul

Cu talantul îngropat,

Căci talantul este darul,

Care Domnul ni l-a dat.



Cineva primise zece,

Şi pe toţi i-a cheltuit,

În lucrarea mântuirii,

Banii lui s-au înmulţit.



Şi acel cu cinci coroane,

A venit şi le-a depus,

În lucrarea mântuirii,

În lucrarea Lui Isus.



Numai unul îşi ascunde

Darul şi talantul său,

În ştergarul nepăsării,

Om nechibzuit şi rău.



Mai pe urmă el răspunde,

Când Stăpânul l-a-ntrebat:

"Spune-mi, unde ţi-e talantul?"

"Uite-l! Eu l-am îngropat!"



"Îmi ziceam că Tu eşti aspru,

Seceri ce n-ai semănat,

De aceea eu, talantul

În pământ l-am îngropat!"



"Rob viclean! -strigă Stăpânul-

Pentru-aceasta, vei plăti!

Pentru nepăsarea-ţi mare,

Veşnic te vei chinui!"



Fraţi, surori, de noi e vorba,

Noi suntem acei argaţi,

Cei din pilda cu talanţii,

Cei cu Duhul Sfânt dotaţi.



Căci talanţii, sau averea,

Care Domnul ni le-a dat,

Noi chemăm prin ei mulţimea

La viaţă, din păcat.



Şi aşa se înmulţeşte

Rodul nostru însutit,

Când ne prezentăm la Domnul,

Cu acei ce le-am vestit.



Noi suntem, să ştiţi, zarafii

Care-n taină-am preluat,

De la ceilalţi apostoli,

Talerii ce ni s-au dat.



Banii, sau învăţătura

Cea de aur, cea de sus,

Darurile sau talanţii,

Vin din mâna lui Isus.



Pavel avea nouă daruri,

Dumnezeu l-a înzestrat,

Cu aceşti talanţi de aur

El l-a binecuvântat.



Cei cu cinci, ne reprezintă

Pe noi, mai de la apus,

Care din acele daruri,

Jumătate am redus.



Jumătate, ...ar fi bine,

Dacă ne-ar mai însoţi,

Din acele daruri sfinte,

Printre noi de-ar mai luci.



Unde-i darul vindecării?

Căci bolnavi sunt mulţi, nespus,

Darul de minuni şi semne

In Numele Lui Isus.



A rămas doar cunoştinţa,

Cunoştinţe mari avem,

Dar puterea şi credinţa,

În pământ le îngropăm.



Tac proorocii, tac păstorii

Deşi văd atât păcat,

Cei ce tac când pot să spună,

Darul şi l-au îngropat.



Cine cântă şi vesteşte,

Intră în negoţul sfânt,

Şi talanţi-şi înmulţeşte,

Şi nu-i pune în pământ.



Cei cu banii, cu talanţii,

Dăruind se înmulţesc,

Cei ce îi pun jos în groapă,

I-au pierdut, nu-i mai găsesc.



Sunt bogaţi de multe feluri,

Dar cel lacom şi zgârcit,

Când l-a întâlnit Stăpânul,

Rău de tot l-a pedepsit.



Nu mai folosiţi talanţii

Care vin din alt izvor!

Gluma, râsul, care-ncântă

Pe o parte din popor.



Nu mai folosiţi monede

False, care amăgesc,

Oameni care schimbă harul

Cu talentul omenesc.



Nu intraţi în părtăşie!

Nu le ziceţi": bun venit",

La asemenea monede

False, care-au ruginit.



Unii au talent să mintă,

Alţii, ca să facă rău,

Dar asemenea talente

Nu sunt de la Dumnezeu.



Alţii au talent să cânte,

Însă nu din duh smerit,

Nici mândria nu e bună

Pentru omul pocăit.



Lumea are-a ei talente,

Oameni foarte iscusiţi,

Care-i depăşesc adesea

Şi pe-aceia mântuiţi.



Ei ştiu multe, dar lipseşte

Ungerea, acel fior

Care-n vie şi-ncălzeşte,

Pe sărmanul muritor.



Dar ciudat, căci partea mare,

Caută numai talentaţi,

-Şi la noi în adunare-

De aceia educaţi.



Nu contează cum trăieşte,

Dacă are-academii,

Să-l chemăm să vină-n faţă,

Cu a sale fantezii!"



Şi se pregătesc "zarafii",

Să-şi noteze tot ce-a zis.

Nu contează că ce spune,

În Cuvânt nici nu e scris.



Şi aşa se răspândeşte,

Şi talanţii se-nmulţesc,

Dar aceşti talanţi e falsul

Care ei îl răspândesc.



Sunt atâtea imitaţii,

Căci originalul sfânt,

Ce păcat! Căci mulţi şi multe

Îl îngroapă în pământ.



Când Isus vorbea de pilda

Fiului risipitor,

Ne-a descoperit o taină

Neînţeleasă de popor:



El vorbea de bogăţia,

De averea ce i-a dat,

Acel tată plin de milă,

La acel mai mic băiat.



Care-apoi o risipeşte

În plăceri şi în beţii,

Devenind păstor la turmă,

Ducând porcii prin pustii.



Dragii mei, acesta-i omul

Care Dumnezeu i-a dat,

Raţiune şi lumină,

Şi l-a binecuvântat.



L-a împodobit cu daruri;

Vezi atâţia talentaţi,

Care-şi cheltuiesc talentul

Devenind destrăbălaţi.



Cântăreţe cu renume,

Pictori, oameni iscusiţi,

Toţi şi-au risipit talentul

Devenind nefericiţi.



Dacă Domnul ţi-a dat glasul,

Este ca să-i poţi sluji,

El ţi-a dăruit averea,

Şi ţi-a zis: "N-o risipi!"



Însă fiul, ştiţi, de-acasă

A plecat pe drumul său,

Luând banii, sau talanţii,

Să-i slujească celui rău.



Nu de-aceea ţi-a dat Domnul

Daruri, să fii talentat,

Să te duci pe câmp cu porcii

Omului ce te-a-nşelat.



Pân'la urmă, mori de foame

Pe câmpiile lumeşti,

Dacă tu îţi strici talanţii,

Şi în lume-i foloseşti.



Toţi actorii, talentaţii,

Toţi savanţii iscusiţi,

Arta care vă-nsoţeşte,

Sunt talanţii dăruiţi;



Sau mai bine zis, acestea

Le-aţi luat şi aţi fugit,

Pe câmpia fără apă,

Şi porcari aţi devenit.



Şi de v-aţi veni în fire

Ca şi cel risipitor!

Să vă-ntoarceţi toţi acasă,

La Cerescul Salvator.



El v-ar dărui veşminte,

Şi talanţii de nespus,

Aţi primi inelul slavei,

Duhul Sfânt de la Isus.



Voi actori şi voi actriţe,

Cu valori lumeşti dotaţi,

Ce vă-nalţă şi ridică

Ca să fiţi apreciaţi



Dacă nu-l slujiţi pe Domnul

Cu aceşti talanţi, să ştiţi,

Veţi petrece veşnicia

Fără El, nefericiţi.



Şi la ce îţi foloseşte

Gloria în care stai?

Dacă nu te-ntorci la Domnul,

N-ai să poţi intra în Rai!



Banii tăi se înmulţiră,

Dar vor arde, dragul meu,

Căci zarafii tăi, nu-s fraţii,

Oamenii lui Dumnezeu.



Ţi-ai stricat toată averea,

Sufletul tău e zdrenţos,

Ai îmbătrânit, şi iată,

Ai rămas fără Hristos!



Te mai uiţi doar prin albume,

Cine-ai fost, şi cine eşti,

Omule, mai ai o şansă:

Astăzi să te pocăieşti!



Pavel lepădă gunoiul,

Slava lumii, la pământ,

Şi vestea Cuvântul veşnic,

Însoţit de Duhul Sfânt.



Petru foloseşte mreaja,

Ca un iscusit pescar,

Şi vesteşte mântuirea

Plin cu Duhul Sfânt, cu har.



Puneţi astăzi întrebarea,

Omule, ce-ai ascultat:

Cum stai oare cu talanţii

Care Domnul ţi i-a dat?



Nu te-asemăna cu-acela,

Cu talantul în ştergar!

Căci de procedezi asemeni,

Tu vei regreta amar!



Nu mai folosi arginţii,

Când atâta aur ai!

Firea noastră este slabă,

Duhul Sfânt ne duce-n Rai.



Poate pilda cu talanţii,

A stârnit la unii fraţi,

Remuşcare şi căinţă,

Având banii îngropaţi.



Mă refer la banii care

De la Domnul i-am primit,

Şi pe lucruri de nimica,

Noi pe toţi i-am cheltuit.



Poate-s îngropaţi în holde,

În pământul cumpărat,

Poate în maşini luxoase

I-ai depus, şi i-ai stricat.



Poate în apartamente

Şi în vile odihnesc,

Banii care-s de la Domnul,

Pentru lucrul Lui, ceresc.



În afară de negoţul

Şi zarafii Celui Sfânt,

Tot ce cheltuieşti pe-alături,

Se îngroapă în pământ.



Ce să mai insist atâta?

Înţelesul este clar:

Fiecare să-i slujească

Domnului cu al său dar!



Căci comoara îngropată

În pământ, va rugini!

Şi răsplata, niciodată

Pentru ea nu vei primi!



Puneţi la zarafi talanţii,

Fraţi, surori, să-i înmulţim,

Şi cu tot devotamentul,

Domnului să-i mulţumim.



Dar zarafii, care-s oare?

Poate că vă întrebaţi;

Căci Isus ne-ndeamnă-ntr-una:

"Banii la zarafi să-i daţi!"



Lucrători sunt mulţi în vie,

Şi când tu îi sprijineşti,

Tu ajuţi lucrarea sfântă

Cu puterile băneşti.



Ăştia sunt, să ştii, zarafii,

Care merg cu steagul sfânt,

Ca să ducă Vestea Bună

Pretutindeni pe pământ.



Iar acele trei aspecte

Care sunt legate-n lanţ,

După cum s-a spus, există

Şi trei feluri de talanţi.



Cei dintâi, de care Domnul

La apostoli le-a vorbit,

Sunt talanţii cei de aur,

Care El i-a dăruit.



Când luă robia roabă

Şi cu daruri ne-a-mbrăcat,

Din talanţii nemuririi

Fiecăruia ne-a dat.



La aceştia El insistă,

Fraţilor, să-i înmulţim,

Darurile ne-au fost date

Ca pe alţii să-i zidim.



Sigur, şi cealaltă parte,

Sunt talente de nespus,

Ca şi Apolo, cu râvnă,

Pentru Calea Lui Isus.



Ei vorbesc cu argumente

Şi-s aprinşi în sfatul lor,

Oameni talentaţi din fire,

Cu talentul orator.



Nu e rău, dar e mai bine

Acuma, să le spui,

La cei botezaţi în apă,

De puterea Domnului.



Pe a treia treaptă suie,

Cei cu bani în buzunar,

Ca să-i înmulţească Domnul,

Ei îi dau la fraţi în dar.



Nu-i aruncă în rugină,

Nici în holde îngropaţi,

Ei îşi înmulţesc talanţii,

Ajutând pe unii fraţi.



Doamne, ce măreaţă taină!

La apostoli le-ai vorbit,

De talanţii mântuirii,

Care Tu i-ai dăruit.



Le-ai vorbit şi de acela

Care darul şi-a-ngropat,

Lucrătorul rău şi leneş,

Tu exemplu ni l-ai dat.



Poate că mai sunt şi astăzi,

Şi cu zece, şi cu cinci,

S-au cu un talant în groapă,

Sau ascuns pe după stânci.



Ne rugăm şi pentru-acela,

Care darul şi-a-ngropat,

Şi nu vrea să mai lucreze

Cu talantul ce i-ai dat.



Ne rugăm şi pentru-aceia

Care banii şi-au depus,

În lucrarea mântuirii,

În Numele Lui ISUS.



Ne rugăm, şi cerem Doamne,

Tot ce-i bun să înmulţeşti!

Cele zece daruri sfinte,

La acei duhovniceşti.



Vrem din nou a Ta lucrare,

Cum era la început!

Când puterea Ta cea mare,

Pe apostoli i-a umplut.



Nu mai vrem pe jumătate,

Vrem paharul nostru plin!

Cu Puterea Cincizecimii,

Cu Dumnezeiescul vin.



Nu mai vrem să steie-n groapă

Darul care ni l-ai dat!

Binecuvântează fraţii

Într-un Duh şi-un gând curat!



Vindecă din nou bolnavii!

Însoţeşte-al Tău Cuvânt!

Cu minuni şi semne iarăşi,

Şi cu Duhul Tău cel Sfânt!



Pentru toate, Slavă Ţie!

Doamne, că ne-ai arătat,

Cum să înmulţim talanţii,

Darul care ni l-ai dat.



Amin