Poezie RANDUNICA (3)

RÂNDUNICA



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



Aşa cum rândunica răbdătoare

Străbate peste mare şi uscat,

Spre locul unde soarele răsare

Şi păsările cântă minunat.



Ea ştie vremea care-i stabilită

În orizonturi, de la început,

De-aceea pleacă foarte fericită

Şi ea, şi puii care i-a născut.



Şi nimenea din lume n-o opreşte;

Când vine frigul, ele au fugit.

Indiferent pe drum ce întâlneşte,

Ea pleacă înspre locul fericit.



Instinctul ei îi spune: "înainte,

Spre strălucirea altei aurori,

Spre ţara unde soarele-i fierbinte,"

Ea.trece peste munţi şi peste mări.



Şi noi ne pregătim de emigrare

Aşa ca rândunelele de zbor.

Căci peste-această lume trecătoare,

Se va lăsa un chin îngrozitor.



Dar dincolo de nori, mai e o lume,

Chiar dacă oamenii tăgăduiesc.

Noi ştim, şi îi cunoaştem al ei nume,

E Paradisul Tatălui Ceresc.



Şi gândul veşniciei ne învaţă,

Şi Duhul Sfânt pe care L-am primit,

Căci dincolo mai este o viaţă,

În fericirea fără de sfârşit.



De-aceea să privim la rândunele;

Când vine iarna, ele au plecat.

Când vor veni necazurile grele,

Să fim şi noi în cerul minunat.



Dar pentru Rai, trebuie pregătire,

În rugăciuni să fim stăruitori.

Să aşteptăm a Domnului venire,

Căci noi aicea suntem călători.



Ne pare rău, dar multe rândunele

În marea furtunoasă au picat.

Noi vom ajunge dincolo de stele,

Dacă privim la Domnul neîncetat.



Amin