Poezie Psalmul 73

PSALMUL 73



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



Bun este Domnul cu Israel,

Cu neamul care se-ncrede-n El.

Totuşi, adesea m-am clătinat,

Când pe-a mea cale n-am vegheat.



Când m-am uitat la oamenii răi,

Cum se încred numai în ei.

Lor nu le pasă, ei se gândesc

Numai la trupul lor pământesc.



Râd şi se-amuză de neamul sfânt,

Şi totuşi ei sunt tari pe pământ.

Au tot ce vor şi tot ce doresc,

A lor dorinţe şi le-mplinesc.



Plini de grăsime, plini cu dezmăţ,

Au masa plină ca la ospăţ.

Lor nu le pasă de-acei lipsiţi,

Oamenii mândri sunt fericiţi.



N-am priceput şi n-am înţeles,

Şi mă-ntrebam despre acestea des:

Cei care uită pe Dumnezeu,

Ei sunt scutiţi de necaz şi de greu.



Dar la sfârşit, Domnul mi-a arătat

Pe cel lipsit şi pe omul bogat.

Cel credincios e în cerul senin,

Iar omul rău va petrece un chin.



Domnul îl pune pe loc stâncos,

Pe omul care-i necredincios.

El se înalţă ca un viteaz,

Dar va cădea în veşnic necaz.



În Casa Sfântă când am intrat,

Toate acestea le-am învăţat.

Care e soarta omului rău,

Şi soarta noastră cu Dumnezeu.



Merită frate să fii smerit,

Şi pentru Domnul batjocorit.

Nu-ţi mai întoarce privirea-napoi

Spre-aceia care nu sunt cu noi.



Mergi înainte, fii credincios,

Cerul e-al nostru, cerul frumos.

Lumea aceasta este a lor,

Domnul ne dă nouă alt viitor.



Şi-n psalmul şaptezeci şi trei

Domnul vorbeşte de-aceia răi,

De soarta celui nemântuit,

Unde vor merge ei la sfârşit.



Dar bun este Domnul cu Israel,

Cu neamul care se-ncrede-n El.

Căci răsplătire El ne va da,

Dacă-L vom crede şi-L vom urma.



Amin