Poezie Fiica lui Iefta

FIICA LUI IEFTA



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



"O, iată-l că vine trecând de coline,

Armata-i cu sine, s-a-ntors tatăl meu!

Să cânte poporul, căci biruitorul,

El s-a încrezut în al lui Dumnezeu.



Trăiască armata! Trăiască şi tata!"

Poporul şi fata cântau fericiţi.

Cântarea răsună cu inimă bună,

Biruinţa-i prin Domnul, în lupte, să ştiţi.



Serbarea se-ntinde, poporul se-aprinde,

Dar jalea-i cuprinde pe-acei ce-au cântat,

Căci fata fecioară curând o să moară,

Iefta lor le spune cum el ajurat.



Dar iată copila, şi frica şi mila

Le-nvinge pe toate, şi stă sus pe plai.

Ea ştie mai bine decât orişicine,

Căci Domnul o duce în ceruri, în Rai.



Ea-l întâmpină-n cale, dar Iefta cu jale

Îi zice:"O, fiica mea greu m-ai lovit!

Căci eu prin credinţă am o juruinţă,

O făgăduinţă eu am de-mplinit.



Cu-ale mele cuvinte, am zis mai-nainte,

Căci dacă în luptă eu voi birui,

Întâia fiinţă ce-mi va ieşi 'nainte,

Pe-aceea eu Domnului o voi jertfi."



Şi fata-i răspunde, ea nu se ascunde,

E gata să moară, nedând înapoi.

Ce dragoste mare, şi ce ascultare!

Exemplul acesta e şi pentru noi.



"Nu-i nici o-ntristare, căci Domnul e mare,

Dar lasă-mă numai să mă pregătesc,

Prin munţi, pe coline, de ziua când vine

Acel ce mă duce în Raiul ceresc."



Şi iată poemul ne pune-ntrebarea:

Suntem noi ca fiica lui Iefta, surori?

Ea nu se frământă, şi nu se-nspăimântă,

Credinţa o duce deasupra de nori.



Oricine să ştie, căci jertfa cea vie,

Şi astăzi o cere Isus de la noi.

Să aducem pe-altare, o dragoste mare,

Şi nimeni să nu se mai uite 'napoi.



Amin