Poezie De-aş fi poet...

DE-AŞ FI POET...



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



De-aş fi poet, aş vrea să scriu

Un Psalm cu tot cu melodie,

Să-l cânte toţi acei ce au

Dorinţa după veşnicie.



Ca cerbul care-i însetat,

Şi caută până când găseşte,

Şi sufletul meu ne-ncetat

Spre veşnicii mereu priveşte.



Nu vreau să mor, ci să trăiesc

În ziua când Isus apare,

Să pot zbura spre cerul sfânt,

Spre fericirea viitoare.



De-aş fi poet, aş vrea să spun,

La toţi pribegii ca şi mine,

Căci dincolo, în veşnicii,

E mult mai minunat, mai bine.



Acolo-i dorul de nespus

Al celor ce-au trăit pe glie,

Şi s-au jertfit pentru Isus

Şi fericita veşnicie.



De-aş fi poet, aş vrea să-nalţ

Un imn spre zările senine,

Să-l cânte toţi, cu ochi-n sus,

Spre fericirea care vine,



Şi să străbată printre nori,

Cu gândul până-n veşnicie,

Dincolo de luminători,

La Râul plin cu Apă Vie.



De-aş fi poet, şi fiindcă sunt,

Am scris o mică simfonie,

Ce arde-n pieptul celor sfinţi,

Dorinţa după veşnicie.



Aicea toate sunt de lut,

Hristos e Duh, e Strălucire,

Prin Duhul Sfânt El ne-a turnat

De sus din cer, a Lui iubire.



De-aş fi poet şi fiindcă sunt,

Îi mulţumesc în umilinţă,

Căci Dumnezeu ne-a dăruit

Neprihănirea prin credinţă.



In pieptul tău e un fior,

E gândul veşniciei, frate,

Acesta-i minunatul dor

Ce-i mai presus de toţi şi toate.



Mi-e dor de ţărmul celălalt,

De malul care străluceşte,

De cerul Celui Prea înalt

Care în veci de veci domneşte.



Amin