Poezie David şi Saul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 58
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/13992-david-i-saul]David şi Saul[/url]

DAVID ŞI SAUL



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



David s-a urcat pe munte

Şi de-acolo a strigat

După împăratul Saul,

Când viaţa i-a cruţat.



Domnul i l-a dat în mână,

Însă David l-a iertat.

Doar un colţ de la mantaua

El cu grijă i-a tăiat.



I-a luat numai ulciorul

Şi unealta de război,

Atunci a strigat la Saul:

"Hai, şi iaţi-le 'napoi!



Tu mă urmăreşti părinte

Ca şi pe un răzvrătit,

Spune-mi, care-mi este vina?

Cu ce te-am nedreptăţit?"



"Tu eşti David?" Da-mpărate!

Cel pe care-l urmăreşti

Din cetate în cetate,

Cu gând să mă nimiceşti.



Astăzi ţi-am cruţat viaţa,

Eu puteam să te ucid!"

A strigat de sus, din munte,

Către împărat, David.



"Dumnezeu te-a dat în mâna

Celor care îmi slujesc,

Ţi-am luat numai ulciorul,

Arma, ca să-ţi dovedesc."



Atunci Saul cu uimire

I-a răspuns: "Tu eşti mai bun!

Tu ai milă şi iubire,

Iar eu vreau să mă răzbun."



Saul plin de umilinţă,

A plecat atunci, smerit,

Însă David prin credinţă

Domnului i-a mulţumit.



Şi alcătuind cântarea,

El i-a zis Lui Dumnezeu:

"Doamne-n bunătatea-Ţi mare

M-ai scăpat de omul rău."



Dacă până şi vrăjmaşul

Lui David a declarat:

"Tu eşti mai bun decât mine,

Căci viaţa mi-ai cruţat!"



Cel cu inimă curată,

Cel ales de Dumnezeu,

El se teme-ntotdeauna

Ca să facă cuiva rău.



Căci Isus iubea vrăjmaşii,

Pentru ei El s-a rugat,

La iubire şi iertare

Şi pe noi El ne-a chemat.



Numai "Saul" urmăreşte

Pe ai Domnului copii,

Şi într-una-i prigoneşte

Cu dorinţa de-a domni.



Împăratul plin de sine,

Plin de îngâmfarea lui,

Nu mai vrea să mai asculte

De Cuvântul Domnului.



David era luptătorul

Ce l-a-nvins pe Goliat.

Din el s-a născut Păstorul

Care ne-a răscumpărat.



Amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie David şi Saul | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă crede cineva că este religios și nu-și înfrânează limba, ci își înșală astfel inima, religia unui astfel de om este zadarnică. ( Iacov 1:26 )