Poezie Copacii

COPACII



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



Copacii au plecat

Să ungă-un împărat,

Să-l pună-n fruntea lor

Ca domn peste popor.



Cu toţi s-au sfătuit:

"Măslinu-i potrivit

Să fie împărat."

Dar el i-a refuzat.



Măslinul le-a răspuns:

"Eu am destul, de-ajuns,

Căci Dumnezeu mi-a dat

Un untdelemn curat.



Şi cum să-l părăsesc?

Când eu înveselesc

Pe Dumnezeu mereu,

Prin ceea ce rodesc."



Nici via nu a vrut

Să-şi lase-al ei destin.

Ea nu a renunţat

La struguri şi la vin.



"Eu nu voi părăsi

Ce Dumnezeu mi-a dat."

Nici via nu a vrut

Să fie împărat.



"Smochinul, poate el

Ar vrea şi ar dori

Să fie împărat,

Şi noi îl vom sluji."



Copacii i-au propus

Când la smochin s-au dus,

Dar pomul minunat

Şi el i-a refuzat.



"Eu nu voi renunţa

Nicicând la roadă mea!

Căci eu împărătesc

Smochine când rodesc.



Şi sunt apreciat

De cei ce le-au gustat,

Căci Dumnezeu a vrut

Să dau eu rod plăcut."



Atunci l-au întrebat

Pe omul înţepat,

Pe omul cel străin

Simbolizat prin spin.



"N-ai vrea tu să domneşti

Şi să împărăteşti?"

Iar omul îngâmfat

Pe tron s-a aşezat.



Dar focul a ieşit

Şi spinul l-a aprins:

Când nu eşti mulţumit,

Vei fi bătut, învins.



Iar dacă i-ai ucis

Pe cei din jurul tău,

Cu dorul să domneşti,

Nu-i bine , dragul meu.



Există un Stăpân,

Şi un Judecător.

De nu-L vei respecta,

Vei arde în cuptor.



Ca şi Abimelec,

Ca spinul din trecut,

Deşi s-a înălţat,

La urmă a căzut.



Nu-ţi părăsi rodirea,

Căci Domnul te-a-nzestrat

Cu Duh şi cu putere,

Cu untdelemn curat.



Nu părăsi acestea

Cu dorul de-a domni,

Învaţă de la pomii

Cu roade pe câmpii.



Căci vinul şi smochina,

Dulceaţă, bucurii,

Sunt Duhul Sfânt, puterea

Ce-n tine va rodi.



Nu renunţa la Domnul

Cu dorul de-a fi spin.

Păstrează-ţi calitatea

Curată, de creştin.



Amin