Poezie Caritas

CARITAS



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



Caritas... sau zis: "păcală",

Le aduse ghinionul

Şi la fratele Ticală,

Şi la Nicu "campionul".



Banii de la brutărie,

Şi cei adunaţi "din vie",

Atât leii, cât dolarii,

I-au mâncat pe toţi tâlharii.



E adevărată vorba

Şi aici se potriveşte:

"Acel leneş mult aleargă,

Şi cel lacom mult plăteşte."



Iată-i pe cei doi datornici

Prin America voioşi;

Din cetate, în cetate,

Şi-au strâns câţiva bani frumoşi.



Ba un prieten, ba o rudă,

Ba un frate mai milos,

Şi din milă, devenise

Pormoneul foarte gros.



"Banii au venit degeaba;

Hai să-i dăm la Caritas!"

Iată-l şi pe Nelu Caba

Prins de-al slăbiciunii ceas.



Şi aţâţi cu setea-n suflet,

Vrând să se îmbogăţească,

Şi-au trimis de-aici dolarii

Înspre Ţara Românească.



"La săraci, să dea săracii!

Poate le vom da şi noi,

Când cu multe milioane

Ne-om întoarce înapoi."



Aşa duhul lăcomiei

Le vorbise blând ca doica,

Şi s-au dus pe ape banii

Toţi în buzunar la Stoica.



Nu aş vrea să trag cu arcu'

După cei ce-au stat la sursă,

Dar şi fratele lui Marcu

A căzut şi el în cursă.



Nu ştiu Teodor, sau Mitică,

Că şi el e cam atras,

Dacă a scăpat de cursa

Celor de la Caritas.



Frate Şelba unde-s banii??

Spune, cât ţi-a mai rămas?

Fane şi acordeonul

L-a pierdut la Caritas.



Când e vorba de credinţă,

Bănăţenii, ardelenii,

Au adesea divergenţe

Între ei, cu moldovenii.



Dar la Cluj stăteau la coadă,

Toţi în unitate pură;

Lăcomia îi unise

În aceeaşi legătură.



Unii se temeau să-i vadă

Fraţii, cu gentuţa plină

Cum mergeau cu sfânta pradă

S-o arunce în ruină.



Alţii nici nu reuşiră

Să ajungă la fântână,

Căci tâlhari de altă clasă

Le-au furat banii din mână.



Zile-ntregi de aşteptare:

Poate vine milionul...

Dar cu ochii trişti, în zare,

Mulţi văzură ghinionul.



Bani pierduţi din pungă spartă,

Asta-nseamnă lăcomia;

Iată-i pe cei doi la ceartă,

Atât soţul, cât soţia:



"De-ai fi ascultat de mine,

Banii nu i-ai fi pierdut!"

"Dar adu-ţi aminte bine,

Tu mi-ai spus la început!"



Că vecinul, că vecina,

Că uncheaşul lui Potloaca,

Să câştige Caritasul

Îşi vândură chiar şi vaca.



Îşi vândură şi căsuţa,

-Lăcomia cea nătângă-

Iar la urmă bieţii oameni,

Începură toţi să plângă.



Şi nu văd prea mare vina

La acei nemântuiţi,

Fraţii care au lumina,

Se lăsară păcăliţi.



Câţi dolari din mâini creştine

Au fost puşi în mâini la hoţi?

Numai Ziua Judecăţii

Îi va număra pe toţi!



Domnul i-a lăsat să piardă

Şi să fie"traşi pe sfoară",

Ca să-nveţe, ca să ştie,

Ca să-şi strângă sus comoară.



Câţi orfani şi câte mame,

Ţi-ar fi mulţumit frumos,

Dac-ai fi depus comoara

În Numele Lui Hristos.



Dacă nu aveai ce face

Cu dolarii adunaţi,

Tu puteai să afli pace

Dacă-i împărţeai la fraţi.



Dar aşa, cu remuşcare

Şi căinţă ca un iad,

Cine e de vină oare

Pentru fraţii care cad?



Frate, ce-asculţi poezia,

Spune, nu ai fost atras

Să câştigi în România

Ceva bani la Caritas?



Stoica, denumit"păcală",

De la Cluj, numit Napoca,

Este duhul lăcomiei

Care-a străbătut epoca.



Nu fi lacom de avere,

Nu fi numai pentru tine,

Căci această lume piere,

Se topeşte în ruine.



Dacă vrei să se-nmulţească

Banii, şi să-i scapi de foc,

Sus, în Patria Cerească

Este cel mai sigur loc.



Dacă tu împărţi averea

Celor cu inima frântă,

Tu ai câştigat puterea

Sus în cer, la Banca sfântă.



Rupe pâinea ta în şapte,

Dă în fiecare zi,

Căci aceasta-i tâlcuirea:

Tot ce dai, sus vei primi.



Unii, tac chitic, săracii,

Cum să spună ei, sărmanii?

Cum i-au păcălit vrăjmaşii

Şi le-au despuiat toţi banii.



Ortodocşii, să-i blesteme

Mai plătiră şi preoţii,

Ceilalţi, cu avocaţii

Au vrut să stârpească hoţii.



Şi aşa, în aşteptare

Stau atâţia disperaţi,

Parcă te apucă mila

Mai ales de-ai noştri fraţi.



Dragul meu, fă fapte sfinte

Din tot ce ţi-a mai rămas;

Banii tăi de azi-nainte

Nu-i mai da la Caritas!



Amin