Poezie Bogatul

BOGATUL



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu eu!



Acel ce-şi construieşte

Un mai bogat hambar,

Când ţarina-i rodeşte

Belşuguri pe hotar,



El face planuri multe

Să fie fericit,

Să bea şi să mănânce,

Să doarmă liniştit.



Dar el nu ştie ceasul

Sărmanul om bogat,

Când îi va zice glasul:

"Destul, s-a terminat!"



Şi grâul şi hambarul,

Şi banii ce-i doseşti,

Îi vei lăsa la alţii

Şi n-o să-i mai găseşti.



Oricine se trudeşte

S-adune bogăţii,

Şi nu se pocăieşte,

Zadarnic va trudi.



Tu nu depinzi de tine

Să faci ce tu voieşţi,

Căci vei pleca din lume

Când nici nu te gândeşti.



Şi ce vei face oare

De pleci cu pumnii goi?

Nimic din bogăţie

Nu vom lua cu noi.



Comoara ta rămâne

Când tu vei fi chemat,

Căci numai pentru tine

Mereu ai adunat.



Să nu mai facem planuri

Să ne îmbogăţim,

Căci bogăţia, piere

Cum nici nu ne gândim.



Mai bine pune frate

În cer, comoara ta.

Acolo unde hoţii

Nicicând nu vor intra.



Mai bine haide frate

Să ne îmbogăţim

În milă, bunătate,

Ca Domnul să trăim



Adună pietre scumpe

Şi aur, şi arginţi,

Comoara mântuirii,

Comoara celor sfinţi.



Neprihănire, pace,

Credinţa-n Dumnezeu,

Înseamnă bogăţie

Şi slavă, dragul meu.



Isus Mântuitorul

La fraţi le-a arătat

Cum i-a rodit ogorul

La omul cel bogat,



Care şi-a zis în sine:

"Eu voi fi fericit;"

Dar chiar în noaptea aceea

Sărmanul a murit.



Şi ce folos de toate,

De tot ce-ai adunat,

Când pleci de-aici din lume

Fără să fii salvat.



Cu pumnii goi spre ceruri

Să pleci de-aici, e vai,

Zgârciţii niciodată

Nu vor ajunge-n rai.



O Doamne, vrem în Tine

Să ne îmbogăţim!

Căci este mult mai bine

Cu drag să Te slujim.



Amin